Poliţişti din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale Dolj şi Secţiei 4 Poliţie Craiova l-au depistat, vineri, 13 ianuarie a.c., în municipiului Craiova, pe Eduard Neculai Nedelcu, de 30 de ani, din localitate, pe numele căruia autorităţile judiciare din Germania au emis un mandat european de arestare pentru comiterea infracţiunii de fraudă. Mai exact, la data de 21 iunie 2016, a oferit spre vânzare pe platforma eBay un autoturism pentru care a primit suma solicitată, respectiv 32.148 euro, însă nu a mai livrat maşina, după cum au precizat reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Dolj. Craioveanul a fost prezentat procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova care au emis pe numele său ordonanţă de reţinere pentru 24 de ore, fiind introdus în arestul I.P.J. Dolj. Sâmbătă a fost prezentat Curţii de Apel Craiova, instanţă care a dispus arestarea preventivă a craioveanului pentru 15 zile, timp în care trebuie prezentat mandatul emis de autorităţile din germania tradus în limba română: „Dispune arestarea provizorie în vederea predării a persoanei solicitate Nedelcu Neculai Eduard, pe o perioada de 15 zile, începând cu data de 14 ianuarie 2017 până la data de 28 ianuarie 2017, inclusiv. Dispune emiterea mandatului de arestare. Fixează termen pentru prezentarea mandatului european de arestare tradus în limba română, la data de 27 ianuarie 2017. Cu contestaţie in termen de 24 de ore de la pronunţare. Pronunţată în şedinţă publică de la 14 ianuarie 2017”, se arată în hotărârea instanţei.
Şi tot vineri, poliţiştii Secţiei 8 Poliţie Rurală Rast l-au depistat, în comuna Rast, pe Marius Bojan, de 29 de ani, din localitate, pe numele căruia magistraţii Judecătoriei Băileşti au emis un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, având de executat un an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt. Doljeanul, urmărit naţional din decembrie 2016, a fost încarcerat în Penitenciarul de Maximă Siguranţă Craiova, după cum au mai precizat reprezentanţii IPJ Dolj.