Clădire nouă pentru depozitarea, restaurarea şi expunerea patrimoniului Muzeului de Artă din Craiova

0
678

sediu nou (2)Funcţionarea la standarde moderne asigurată marilor instituţii culturale şi centre expoziţionale europene este demult un deziderat şi pentru Muzeul de Artă din Craiova. Deşi a trecut, pe parcursul a aproape cinci ani, prin ample lucrări de consolidare, restaurare şi reamenajare, instituţia nu reuşeşte nici păstrarea în condiţii optime, nici prezentarea integrală a valorosului patrimoniu pe care îl deţine, din cauza… lipsei spaţiului. Este motivul pentru care Consiliul Judeţean Dolj a decis să îi pună la dispoziţie un teren de peste 500 mp, situat în zona centrală a oraşului, pe strada „Mihail Kogălniceanu”, unde urmează să fie construită o clădire cu trei nivele. Aici vor fi depozitate aproximativ 6.000 de piese de artă, va fi mutat atelierul de restaurare şi investigare şi vor fi organizate spatii expoziţionale pentru colecţiile de artă contemporană. Managerul muzeului, Emilian Ştefârţă, apreciază că investiţia se va ridica la cel mult 4 milioane de euro, fiind posibil ca lucrările să înceapă chiar anul acesta.

Mihail Kogalniceanu- anexa Muzeu 54Dacă alte instituţii de cultură din subordinea Consiliului Judeţean Dolj, precum Muzeul Olteniei şi Biblioteca Judeţeană „Alexandru şi Aristia Aman”, au beneficiat de extinderea spaţiilor, fie prin ridicarea unei noi construcţii, fie prin repartizarea unor încăperi şi imobile în Craiova, Muzeul de Artă şi-a desfăşurat activitatea, până acum, doar în propriul sediu, din Calea Unirii nr. 15. Îmbogăţirea permanentă a colecţiilor, de la înfiinţarea instituţiei, în 1954, şi până în prezent, precum şi standardele tot mai ridicate ale muzeografiei moderne au impus însă o reevaluare a acestei situaţii. Astfel, anul trecut, Consiliul Judeţean Dolj a decis să pună la dispoziţia muzeului craiovean un teren de peste 500 mp, situat în zona centrală a oraşului – pe strada „Mihail Kogălniceanu”, vizavi de Biblioteca Franceză „Omnia” –, pe care să fie ridicată o clădire cu multiple funcţionalităţi: depozitare patrimoniu cultural, atelier restaurare şi investigare, spaţii expoziţionale pentru colecţii de artă contemporană.

Deşi are specialişti, nu dispune de un spaţiu adecvat pentru restaurare

„În acest moment, muzeul, deşi are specialişti, nu dispune de un spaţiu adecvat pentru restaurare. Avem multe lucrări de artă care ar trebui restaurate, însă sunt de dimensiuni mari, iar procesul presupune nişte etape lungi, în care se lucrează concomitent cu mai multe piese. Asta înseamnă că restauratorul trebuie să aibă loc… Din cauza asta, nu putem face faţă la ce avem de lucru”, explică managerul Muzeului de Artă Craiova, arh. Emilian Ştefârţă. În plus, adaugă acesta, muzeul deţine aproximativ 6.000 de piese – pictură, lucrări de grafică şi sculptură, alte obiecte – care necesită depozitare. Odată funcţională, noua clădire va rezolva problema lipsei spaţiului şi a expunerii permanente a valoroaselor lucrări din colecţiile de artă românească şi universală.

Arta contemporană şi colecţia integrală Ion Ţuculescu – în expunere permanentă

Emilian Stefarta (4)Potrivit managerului, construcţia va fi una cu trei etaje: zona de subsol şi etajul II vor fi ocupate de depozitul de artă, atelierul de restaurare se va afla la etajul III, iar la parter şi etajul I se vor regăsi spaţii expoziţionale. «În momentul în care se va realiza această construcţie şi se va muta întreg depozitul de artă în această clădire – care va fi capabilă să asigure condiţiile de climatizare adecvate –, se va elibera un spaţiu în clădirea Muzeului de Artă. Astfel, vom putea şi noi, în sfârşit, să avem o expoziţie de artă contemporană. Pentru că acum, în expunerea permanentă, ne oprim la arta modernă, abordând foarte puţin arta contemporană», mai spune Ştefârţă. În noile spaţii de expunere, din strada „Mihail Kogălniceanu”, şi-ar putea găsi locul şi colecţia integrală Ion Ţuculescu – din cele 39 de picturi şi 134 de lucrări de grafică ale artistului, deţinute de muzeul craiovean, publicului îi sunt prezentate azi doar un sfert.

Întreaga documentaţie ar putea fi aprobată în primăvară. Urmează licitaţiile

sediu nou (3)Managerul Muzeului de Artă Craiova nu exclude posibilitatea ca lucrările la noul imobil să înceapă anul acesta, desigur, după parcurgerea tuturor etapelor legale. „Noi am făcut un draft de caiet de sarcini şi de temă de proiectare, iar acum lucrăm la partea de urbanism. De-abia în momentul în care întreaga documentaţie va fi aprobată, vom putea să lansăm licitaţiile. Dar aceşti paşi vor fi ai Consiliului Judeţean Dolj, căruia îi aparţin şi iniţiativa, şi terenul. Având în vedere timpii birocratici foarte lungi, dar obligatoriu de îndeplinit, probabil în două-trei luni vom avea documentaţia aprobată. Iar lucrările posibil să înceapă anul acesta”, a declarat Emilian Ştefârţă.

Pentru că se va afla în centrul istoric al Craiovei, noua clădire va trebui să preia în arhitectură amprenta zonei, este de părere managerul muzeului, totodată arhitect: „Ar fi de preferat să preia elemente şi de volumetrie, şi de decoraţii exterioare care să nu intre în contradicţie cu ceea ce avem, din punctul de vedere al registrului de forme existent. Am prefera, deci, să nu avem de-a face cu încă o clădire de oţel, sticlă şi aluminiu, ci cu una care să se încadreze armonios cu situl”. Cât priveşte finanţarea, ea va fi asigurată de Consiliul Judeţean Dolj şi nu va depăşi, probabil, 4 milioane de euro, apreciază Ştefârţă, suma finală fiind decisă şi de nivelul dotărilor noilor spaţii de depozitare, restaurare şi expunere.

Pe şantierul Centrului International „Constantin Brâncuşi” lucrările sunt… îngheţate

Centrul Brancusi lucrari (11)Managerul mai spune că soluţii pentru extinderea spaţiilor instituţiei erau căutate mai demult, iniţial existând ideea realizării unui depozit de artă în curtea muzeului, din Calea Unirii nr. 15, într-o construcţie subterană pe modelul Centrului Internaţional „Constantin Brâncuşi”. «Dacă într-o bună zi va apărea şi acest Centru „Brâncuşi”, în care vom putea avea lucrările sculptorului, Muzeul de Artă Craiova va căpăta statutul unei instituţii de mare calibru! În sfârşit, vom avea posibilitatea să expunem publicului larg întreaga „avuţie”», adaugă acesta.

Pe şantierul Centrului International „Constantin Brâncuşi” lucrările sunt însă… îngheţate. „Nu numai din cauza gerului, ci şi a opintelii birocratice în care se găseşte proiectul. Constructorul – o firmă italienească – este falit şi şi-a depăşit cu mult termenele. Aşa că s-a anulat contractul şi urmează să se reia licitaţia şi să apară alţi ofertanţi, care sperăm să fie, de data asta, serioşi”, a precizat Emilian Ştefârţă. Centrul International „Constantin Brâncuşi” – o investiţie estimată la aproximativ 6 milioane de euro, cu finanţare europeană – urma să fie construit în curtea Muzeului de Artă Craiova. Provocările legate de execuţia lucrării au fost, pare-se, prea mari: un culoar săpat la 7 metri adâncime, cu spaţii de expunere pentru sculpturile brâncuşiene din patrimoniul instituţiei, iar la suprafaţă – o prismă din sticlă de 11 metri înălţime. Aşa că lucrarea este, momentan, abandonată, termenul de finalizare, 31 martie 2017, nemaiputând fi sub nici o formă respectat de constructor – asocierea San Giorgio Appalti S.R.L. – AXIA S.R.L.