La Bucureşti, Târgu Mureş, Cluj-Napoca, Oradea, Drobeta Turnu-Severin, Constanţa, Sibiu, Timişoara, Ploieşti şi Craiova au avut loc, sâmbătă, ample mitinguri antiprezidenţiale şi antiguvernamentale. Începute ca o mişcare de solidaritate faţă de medicul Raed Arafat, care a demisionat din postul de subsecretar de stat în Ministerul Sănătăţii în urma criticilor primite de la şeful statului, şi de nemulţumire faţă de noul proiect al legii sănătăţii, retras vineri din dezbaterea publică, manifestaţiile au fost un prilej ca românii să-şi amintească toate problemele cu care se confruntă, plecând de la pensiile şi salariile mici şi ajungând la lipsa locurilor de muncă. Ieri, mitingurile de contestare a puterii au continuat, sub sloganul „fără violenţă”, la Bucureşti, Iaşi şi Cluj, unde câteva sute de persoane s-au adunat şi au cerut demisia preşedintelui Traian Băsescu şi a Guvernului Boc.
Piaţa Universităţii din Bucureşti, ocupată 11 ore
Aproximativ 2.000 de persoane s-au adunat sâmbătă, începând cu ora 14.00, în Piaţa Universităţii din Bucureşti, pentru a doua zi consecutiv, şi au rămas acolo timp de 11 ore. Invocând diverse probleme sociale, aceştia au scandat lozinci pentru demisia preşedintelui Traian Băsescu şi a Guvernului. În jurul orei 18, mai mulţi protestatari s-au deplasat, în coloană, spre Palatul Cotroceni, unde au stat circa 15 minute, fiind întâmpinaţi de importante forţe de ordine, ulterior revenind în Piaţa Universităţii. În jurul orei 21.45, protestul din piaţă a degenerat, fiind rănite mai multe persoane, astfel că forţe de ordine suplimentare au fost comasate în zonă. Unii dintre manifestanţi au aruncat cu pietre în forţele de ordine, iar alţii au forţat cordonul de ordine şi au blocat traficul, după cum a precizat purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Bucureşti, Georgian Enache, astfel că jandarmii au fost nevoiţi să acţioneze în forţă, chiar şi cu gaze lacrimogene.
S-a lăsat cu răniţi printre jandarmi, printre demonstranţi şi printre ziarişti
Potrivit declaraţiilor făcute ieri de colonelul Aurel Moise, de la Jandarmeria Română, în intervalul orar 19-22, în mai multe rânduri, a fost blocată circulaţia în Piata Universităţii, forţele de ordine trebuind să intervină pentru fluidizarea traficului. 50 de persoane au fost sancţionate cu avertismente sau amenzi pentru tulburarea ordinii şi liniştii publice sau pentru participarea la acţiuni publice fără autorizaţie, în urma protestelor de sâmbătă, din întreaga ţară, a menţionat Aurel Moise. Printre protestatari s-au aflat revoluţionari, dar şi persoane cunoscute ca având antecedente în organizarea de manifestări violente, in special pe stadioane. În timpul protestelor a fost lovit un cameraman de la un post central de televiziune, dar şi trei persoane care luau parte la protest, care au suferit traumatisme cranio-cerebrale. De asemenea, trei jandarmi se află în stare gravă ca urmare a manifestaţiilor. În total, Serviciul de Ambulanţă Bucureşti – Ilfov şi SMURD au intervenit, sâmbătă, de la ora 14.00 până la ora 24.00, pentru acordarea de îngrijiri medicale, în cazul a 29 de persoane, civili şi jandarmi, pe motiv de intoxicaţie cu fum, leşin ori dureri toracice. Alte 29 de persoane au fost ridicate de jandarmi dintre protestatarii din Piaţa Universităţii, după ce acestea au aruncat cu obiecte contondente şi au tulburat ordinea publică.