Omorât de propriul fiu

0
32

Poliţiştii din cadrul Secției 4 Poliție Rurală Coșoveni au fost sesizați, ieri, de reprezentanții unui spital din Craiova cu privire la faptul că un bărbat în vârstă de 77 de ani a fost luat de la domiciliu și transportat la unitatea medicală în stare de inconștiență, prezentând o lovitură la cap.

Având în vedere informațiile furnizate de primii poliţişti ajunși la fața locului, precum și circumstanțele comiterii faptei, cercetările au fost preluate de un procuror criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale desfășurând activități sub directa coordonare a acestuia.

Bărbatul de 77 de ani, din păcate, a decedat.

Din cercetările efectuate, s-a stabilit că, în seara zilei de 13 decembrie, în timp ce se afla în curtea locuinţei din comuna Malu Mare, sat Preajba, bărbatul de 77 de ani ar fi fost agresat fizic, prin lovire cu un obiect contondent, în cap, de fiul lui, în vârstă de 36 de ani.

În baza probatoriului administrat, procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj a dispus reţinerea bărbatului de 36 de ani, pentru 24 de ore, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de omor asupra unui membru de familie, fiind introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dolj. Ulterior, cel în cauză a fost prezentat judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Dolj, care a dispus arestarea lui preventivă pentru 30 de zile.

LĂSAȚI UN MESAJ

Comentariul
Numele

Operaţie antispam (completează):  *