Cupa Mondială: Franţa în marş spre un nou titlu

0
293

Duminică, echipa Franţei, deţinătoarea titlului va disputa cea de a 4-a finală de Cupa Mondială, apogeul unei competiţii, de reală intensitate, abordată cu destule incertitudini datorate absenţelor de ultim moment: Karim Benzema, Christopher Nkunku, Kante, Pogba, Theo Hernandez (accidentat la genunchi în partida cu Australia), şi care au mai fost. Singura certitudine: Kylian Mbappe. Selecţionerului Didier Deschamps i-au ieşit până acum toate cărţile: Olivier Giroud, Adrien Rabiot, Jules Kounde, Antoine Griezmann, Ibrahime Konate, Lucas Hernandez (fratele lui Theo), Aurelien Tchouameni şi… Randal Kolo Muani (introdus min. 78) autorul unui gol eliberator, după numai 44 de secunde. Istoria convocării jucătorului lui Eintrakht Frankfurt, Randal Kolo Muani este interesantă: se afla în Japonia cu echipa sa de club când a primit vestea de a se prezenta la lot, în urma accidentării lui Christopher Nkunku. A înscris unul din cele mai rapide goluri din istoria CM, după intrarea în teren. Un adevărat spirit de comando s-a resimţit de la o partidă la alta. În partida cu frumoasa echipă a Marocului, Hugo Lloris şi Ibrahime Konate au fost notaţi de L’Equipe cu notele 8 respectiv 7. Antoine Griezmann a fost declarat MVP-ul partidei de cotidianul spaniol Marca. Curaj, solidaritate de grup, ambiţie şi mai ales inspiraţie. Dar şi disponibilitatea de a suferi fiindcă asta s-a şi întâmplat în finalul partidei cu Marocul, în care au lipsit Adrien Rabiot (rămas la hotel) şi Dayot Upamecano, un fundaş central de reală valoare. Şi acum finala: şi Argentina şi Franţa doresc, în egală măsură, al treilea lor titlu mondial. Duelul Mbappe – Lionel Messi, coechipieri la PSG, este aşteptat. Publicaţia italiană Corriere dello Sport se aşteaptă la o finală fenomenală, iar Gazzetta dello Sport vorbeşte de un joc al regilor. La rândul său în presa spaniolă, cotidianul Sport crede că avem o super-finală iar AS savurează duelul menţionat.