Peste 55.000 de contribuabili au depus cereri de anulare a penalităţilor aferente restanţelor

0
521

Peste 55.000 de contribuabili, cu datorii către stat de peste 1,72 miliarde de lei, au depus, până la data de 12 decembrie, cereri de anulare a penalităţilor aferente restanţelor, informează Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF). Potrivit sursei citate, dacă aceşti contribuabili îşi vor achita datoriile până la 16 decembrie vor beneficia de anularea unor penalităţi în valoare de 820 milioane de lei.Contribuabilii care înregistrează obligaţii bugetare restante la data de 31 decembrie 2018 pot beneficia, în condiţiile reglementate de Ordonanţa de Guvern nr. 6/2019, de o serie de facilităţi fiscale. Una dintre facilităţi este anularea obligaţiilor bugetare accesorii iar în vederea accesării acestei facilităţi fiscale, contribuabilii trebuie să achite, până la data de 16 decembrie 2019, inclusiv, obligaţiile bugetare principale cu scadenţe până la sfârşitul lunii decembrie a anului trecut, precum şi obligaţiile bugetare principale şi accesorii cu termene de plată între 1 ianuarie şi 16 decembrie 2019.