Marea Britanie: Boris Johnson a câştigat pariul

0
451

Boris Johnson a obţinut o victorie istorică joi, 12 decembrie a.c., adevărat triumf istoric, cu 350 de mandate, din 650 în Camera Comunelor, potrivit rezultatelor definitive, cu 39 de mandate peste majoritatea absolută 326, avans cum nu s-a mai văzut după 1987, pe timpul Margaretei Thatcher. Boris Johnson va rămâne în Downing Street 5 ani şi va realiza Brexit-ul promis până la 31 decembrie 2020. Uniunea Europeană se arată pregătită, potrivit declaraţiei preşedintelui Consiliului European, Charles Michel, pentru ceea ce urmează, dar lucrurile nu sunt deloc simple. Întrucât celor 3,8 milioane europeni care trăiesc în Regatul Unit li se va schimba statutul. Acordul semnat între Londra şi Bruxelles prevede o perioadă, până la 31 decembrie 2020, de înţelegere. Conservatorii, deveniţi partidul Brexit, au câştigat în fiefuri consacrate ale laburiştilor din nordul şi centrul ţării. Cu numai 203 mandate, cu 59 mai puţine decât deţineau, laburiştii au obţinut o înfrângere fără precedent după 1935, din cauza strategiei inadecvate a lui Jeremy Corbyn. Independentiştii scoţieni (SNP) cu 59 de mandate faţă de 48, şi-au salutat victoria, iar Nicola Sturgeon, premierul scoţian conteatză pe organizarea unui nou referendum pentru independenţă şi va accentua presiunea asupra lui Boris Johnson. La laburişti problema succesorului lui Jeremy Corbyn se va pune repede. El a anunţat deja că nu va mai candida la următoarele alegeri. Aripa moderată a partidului fidelă liniei lui Tony Blair va reveni la conducerea partidului. Liberal-democraţii n-au obţinut decât 11 mandate. A fost un vot istoric, în urma căruia atât Jeremy Corbyn, cât şi John Swinson, lider al liberal-democraţilor, care şi-a pierdut propriul loc în Cameră, vor fi înlăturaţi de la conducerea formaţiunilor politice. Campania lui „Bo Jo” n-a ocolit nici o comunitate, n-a scăpat nici o oportunitate de a livra mesajul: Brexit. Destule probleme rămân în suspans: comunitatea de români din Marea Britanie se va afla într-un stat din afara UE. Pentru Nicola Sturgeon, premierul scoţian, Boris Johnson n-are mandat de scoatere a Scoţiei din UE. Marea Britanie este al treilea mare contribuabil la bugetul actual al UE, şi Brexit va lăsa un deficit de 88 miliarde lire sterline în următorul buget de 7 ani care urmează să înceapă în 2021. Cancelarul german Angela Merkel consideră în plus că Marea Britanie post Brexit va fi un potenţial concurent al Uniunii Europene, alături de China şi SUA.