Cu 3 eşecuri la rând în Liga Naţională şi un joc execrabil, baschetbaliştii craioveni aşteaptă Steaua la baza toboganului
Echipa municipalităţii din Bănie cu cel mai mare buget şi cu cei mai mulţi suporteri stă cel mai prost în ierarhia la zi. Dar nu parcursul este unul îngrijorător pentru baschetbaliştii Craiovei, fiindcă acesta este unul OK din moment ce au avut 7 meciuri în deplasare şi doar 3 acasă, ci jocul prestat de trupa lui Mandic. După eşecul onorabil de acasă în faţa campioanei Asesoft, pentru alb-albaştrii au urmat două partide catastrofale ca exprimare în teren, la Oradea şi Sibiu. Sărbătoritul săptămânii trecute, antrenorul Andjelko Mandic, a declarat că eşecul la doar 7 puncte de la Oradea a fost de domeniul SF-ului, după cât de prost au jucat elevii săi. Declaraţia nu i-a mobilizat şi ambiţionat pe pe Otovic şi ai săi, care la Sibiu au fost de-a dreptul enervanţi. Dacă Oradea a avut rotaţie superioară, de această dată Sibiul a jucat practic în 6, faţă de cei 9 craioveni care au avut ocazia să arate ce pot. Meciul s-a jucat practic la panoul Craiovei, acolo unde Christopher Lee s-a jucat cu adversarii aflaţi într-o aşa-zisă defensivă. Americanul a sărit nestingherit şi 9 dintre cele 14 recuperări le-a reuşit în semicercul Craiovei. La final, Sibiu avea să aibă 17 recuperări în plus faţă de o Craiovă impasibilă, pentru care doar Bureau s-a străduit să-i apere culorile. Krstanovic a ratat exasperant şi a reuşit doar 2 recuperări tot meciul, iar înlocuitorul său pentru câteva minute, Şanta, s-a accidentat. Cu 15 puncte şi 11 recuperări care i-au adus o eficienţă de 21, Travis a fostr singurul jucător care a contat, în timp ce restul coechipierilor au avut sub 10 indicele de eficienţă, iar Petrişor şi Şanta au fost chiar pe minus. Pe lângă diferenţa neverosimilă la capitolul recuperări, procentajele la aruncări au fost cumplite, iar Vucurovic este ca de obicei campionul ratărilor. Din postura de vedete ale Sibiului, fostul craiovean, LeVar Seals, şi coşgheterul de anul trecut al Ligii Naţionale, Miloş Bojovic, au avut prestaţii modeste în atac, doar sârbul implicându-se ceva mai mult, pe final. Pe de altă parte, cei doi fundaşi şi-au trecut în cont câte 3 intercepţii, pe fondul indolenţei craiovenilor în faza de posesie. În ofensivă, Popa Calotă şi nou.venitul Hurd s-au distrat alături de MVP-ul Lee cu echipa debusolată a Craiovei.
Perisic: „Diferenţa de recuperări arată că noi am luptat”
Antrenorul gazdelor a subliniat la final că diferenţa a fost făcută de modul cum echipa sa a luptat pentru fiecare minge şi a recuperat mult faţă de adversari. „Sunt foarte mulțumit de modul în care am jucat şi de atitudinea jucătorilor. E foarte greu să joci atât de bine în defensivă si să primeşti doar 61 de puncte. Noul jucător, Leroy Hurd, ne-a ajutat foarte mult, s-a acomodat foarte foarte repede, deşi a venit la noi de doar două zile. Nu vreau să pun pe nimeni mai presus de ceilalti, toţi jucătorii care au jucat, au ajutat în obținerea acestei victorii. Diferenţa de la recuperări, noi avem cu 16 recuperări mai mult, ne arată că într-adevăr am luptat în acest meci. Sunt sigur că vom continua şi vor veni vremuri mai bune la Sibiu”, a declarat Miodrag Perisic, antrenorul CSU Atlassib Sibiu. „A fost un meci extrem de dificil, ştiam că echipa Craiovei va veni să-şi vândă scump pielea, dar noi am fost echipa mai bună” a spus Tavi Popa Calotă, veteranul Sibiului având cea mai bună prestaţie a sezonului.
A debutat Boltic
În condiţiile accidentării lui Bozovic, pentru SCMU Craiova a debutat sârbul Marko Boltic, de 27 ani, adus în mare secret de conducătorii echipei, dar care nu a impresionat. Deşi a avut a doua eficienţă, 9, după Bureau, jucătorul de 27 de ani adus din Slovenia a pierdut nu mai puţin de 4 mingi importante în prima repriză, care au ajutat la desprinderea Sibiului. Marko Boltic a evoluat la Helios Domzale, în Slovenia, iar în trecut a mai jucat pentru Vojvodina Novi Sad, Zemun şi Radnicki Belgrad.
Team-managerul Craiovei, Marius Toma, speră să producă un şoc înaintea derby-ului din Polivalentă, de sâmbătă, ora 19, cu Steaua şi anunţă modificări importante începând de astăzi la nivelul echipei.
Atlassib Sibiu – SCMU Craiova 75-61 (18-14, 21-14, 15-16, 21-17)
Sibiu, Sala „Transilvania”, spectatori: 1.000.
Atlassib: Calotă (17), Seals (6), Bojovic (12), Hurd (22), Lee (16). Au intrat: Johnson (2), Lăpuşte, Păun. Antrenor: Miodrag Perisic.
Craiova: Boltic (4), Otovic (8), Vucurovic (12), Bureau (15), Krstanovic (15). Au intrat: Andrei (7), Petrişor, Şanta, Bosnjak. Antrenor: Andjelko Mandic.
Clasamentul Ligii Naţionale
1. Steaua Bucureşti 10 0 20
2. Asesoft Ploieşti 9 2 20
3. BCMU Piteşti 8 2 18
4. Municipal Oradea 6 5 17
5. Atlassib Sibiu 6 4 16
6. Energia Tg. Jiu 5 5 15
7. BC Timişoara 5 5 15
8. „U” BT Cluj 4 6 14
9. BC Mureş 4 6 14
10. GM Mediaş 4 6 14
11. SCM Craiova 4 6 14
12. Timba Timişoara 1 9 11
13. „U” Cluj Napoca 0 10 10