Din cauza gerului cumplit care s-a lăsat în noaptea de joi spre vineri, mai multe puncte termice din Craiova au cedat. Autorităţile iau în calcul faptul că temperaturile joase din această perioadă ar putea să dea peste cap reţeaua de distribuţie a agentului termic, întrucât ţevile din sistem sunt foarte vechi.
Potrivit autorităţilor locale, avarii au apărut pe fondul temperaturilor foarte scăzute care s-au înregistrat în noaptea de joi spre vineri. Gerul puternic a afectat atât reţeaua principală, cât şi pe cea secundară de distribuţie a agentului termic, mai multe puncte termice din Craiova suferind avarii serioase. PT 3 din cartierul Lăpuş a fost prima „victimă”, o conductă de alimentare cu căldură fisurându-se aproape de intrarea într-un bloc. Autorităţile spun că s-a intervenit imediat şi s-a remediat situaţia. Partea proastă a fost însă că locatarii care se încălzesc de la această sursă au fost lăsaţi în frig aproape toată ziua.
Mai multe blocuri au fost deconectate de la căldură
Ieri, pe zi, gerul nu a mai fost aşa de puternic, dar reţeaua de distribuţie a Craiovei tot a avut de suferit. Până la prânz au fost raportate nu mai puţin de cinci avarii, în tot atâtea zone ale oraşului. PT 3 din cartierul Valea Roşie nu a mai putut să funcţioneze din cauză că o ţeavă s-a fisurat din cauza frigului şi, din nou, căldura a fost oprită. Craiovenii au stat în frig mai multe ore până ce angajaţii de la Termoficare au reuşit, în cele din urmă, să bandajeze conducta. Spre prânz, situaţia s-a repetat pe bulevardul „Nicolae Titulescu”, o conductă racordată la PT 3 plesnind şi ea tot din cauza temperaturilor foarte joase.
Calea Bucureşti, zona cea mai sensibilă
Mai mulţi locatari de pe Calea Bucureşti au stat, ieri, cu caloriferele reci aşteptând să vină căldura după ce punctele termice de care depind au căzut. PT8 Calea Bucureşti a suferit o avarie de acelaşi gen. Timp de două ore, o echipă de intervenţii de la SC Termo SRL Craiova a încercat să remedieze situaţia şi a reuşit, în cele din urmă, să repună sub tensiune reţeaua. La numai câteva ore, un alt punct termic, PT 14 Calea Bucureşti, a fost avariat. Din nou, angajaţii de la Termoficare au fost mobilizaţi în zonă, fiind nevoiţi să întrerupă furnizarea agentului termic pentru trei ore. În tot acest timp, locatarii de la blocurile din zonă au stat în frig.
Conductele au o problemă cu vârsta
Autorităţile spun că e foarte posibil ca acest gen de evenimente nedorite să mai apară pe parcursul acestei ierni care se anunţă a fi deosebit de geroasă. Primarul Lia Olguţa Vasilescu a declarat, ieri, că situaţia este explicabilă şi asta din cauza vechimii reţelei termice. „Sunt avarii inerente, care apar pe fondul acestor temperaturi foarte scăzute, dar şi din cauza faptului că reţeaua de distribuţie este învechită şi uzată. Îi asigur pe toţi cetăţenii Craiovei că reprezentanţii S.C. Termo Craiova S.R.L., care colaborează foarte bine cu reprezentanţii C.E.O., au în atenţie, permanent, situaţia distribuţiei agentului termic şi sunt pregătiţi să intervină în orice moment”, a declarat primarul Craiovei, Lia Olguţa Vasilescu.
Conductele au probleme cu vârsta şi frigul, iar la Termoficare şef este Degeratul!
Comments are closed.