UMF Craiova : „Student în practică. Școală pentru sănătate”, o expoziție care spune o poveste

0
1142

Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) din Craiova a organizat, astăzi,  un eveniment inedit. În elegantul hol de onoare al Facultății de Medicină, într-o atmosferă caldă, elegantă și distinsă a avut loc vernisajul expoziției „Student în practică. Școală pentru sănătate”. Cu această ocazie au fost expuse fotografii premiate la concursul de fotografie studențească „Student în practică. Școală pentru sănătate”, dar și alte fotografii realizate de studenții UMF din Craiova. Fotografiile expuse au fost alese cu mare grijă în așa fel încât să existe o legatură între ele, o sincronizare perfectă. Ele reprezintă o serie de imagini care spun aceeași poveste.

Așa cum a declarat și prof. univ. dr. Xenia Negrea, reprezentantul  Departamentului de Comunicare al UMF Craiova, povestea este despre iubire. Nu poți să faci ceva, dacă nu iubești ceea ce faci. Și mai ales când vine vorba despre medicină. Vizualizarea unei singure fotografii din serie nu are același impact pe care îl are vizitarea unei expoziții în care sunt expuse mai multe fotogafii pe aceeași temă. Impactul produs este mult mărit atât din pricina interacțiunii cu imaginea tipărită, palpabilă, cât și din prisma înțelegerii relației dintre imagini. Titlul expoziției nu a fost un lucru tocmai ușor. Chiar dacă tema expoziției o putem înțelege prin raționamentul din mintea noastră, rezumarea acestui înțeles în câteva cuvinte puternice este ceva mai dificil.

Cu această ocazie, a avut loc și festivitatea de premiere a câștigătorilor concursului de fotografie: Premiul „Dr. Dimitrie Gerota”: Virgil Andrei Delureanu; Premiul „Dr. Victor Gomoiu”:  Valentin Bădel  Șuncă; Premiul „Dr. Charles Laugier”: Ahmad Hamdar; Premiul „Dr. Ştefan I. Jianu”: Denisa Adriana Ilina; Premiul special: Claudia Alexandra Oprițoiu. Mențiuni vor primi studenții  Elena Lavinia Căluianu și Sebastian Alexandru Șuiu.

Membrii juriului au fost: prof. univ. dr. Marius Eugen Ciurea, UMF Craiova, președintele juriului; dr. Florin Constantinescu, membru UAP Craiova, TVR Craiova, conf. univ. dr. asoc. UCV; conf. univ. dr. Constantin Kamal, UMF Craiova.

Alături de studenți a fost și rectorul UMF Craiova, prof.univ.dr Dan-Ionuţ Gheonea.