Tristeţea de a avea dreptate!

Timp de aproape trei ani, cotidianul „Cuvântul Libertăţii” şi, până la un moment dat, nu singur, a scris sistematic despre eronata interpretare a legislaţiei funciare în vigoare de către Comisia Judeţeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată Dolj asupra terenurilor, în ceea ce priveşte destructurarea SCDA Şimnic. Ne-am ales inclusiv cu colectarea de procese prin instanţele de judecată, cu persiflarea infantilă din partea unor jurişti, aflaţi în subordinea lui Eugen Marinescu, directorul Direcţiei de Verificare a Legalităţii Actelor, Informare şi Relaţii Publice din cadrul Prefecturii Dolj, implicit a acestuia din urmă, fiind acuzaţi de „manipularea opiniei publice” şi, evident, „influenţarea magistraţilor în deciziile lor”. În cererile de strămutare a unor cauze, aproape toate identice, confecţionate de acelaşi „laborator ambulant”, specializat în aşa ceva, probabil nu gratis, se regăsesc, cum am demonstrat, fraze identice, aceleaşi exemple de titluri apărute în cotidianul nostru, aceleaşi baliverne jenante precum „raţionamente ajuridice” şi „presiune mediatică cu impact direct asupra magistraţilor la instanţele de judecată”. Deşi interesele imobiliare erau în altă parte, lucru dovedit. Am reiterat, cu obstinaţie, că trecerea unor perimetre de teren, administrate de SCDA Şimnic, din domeniul public al statului în domeniul privat al unor unităţi administrative nu se poate efectua prin acte administrative, cum erau hotărârile Comisiei Judeţene pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra terenurilor, ci numai potrivit dispoziţiilor Legii nr. 213/1998, care stabileşte competenţa exclusivă a Guvernului de a dispune aşa ceva. Samsari de tot felul, dar şi cumpărători de bună credinţă de drepturi sucesorale, amăgiţi de specialiştii în afaceri imobiliare, mână în mână cu decidenţi ai Comisiei Judeţene pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra terenurilor, şi-au văzut năruite iluziile, prin instanţe. Peste 200 de acţiuni de judecată, strămutate pe tot cuprinsul ţării, cu cheltuielile aferente, inclusiv din partea Prefecturii Dolj, au avut deznodământ identic. Există – este adevărat – în stufoasa legislaţie în materie funciară, şi zone ambigue, insuficient de clare, care îngăduiau interpretări subiective, dacă nu originale, dar nici una din legile respective nu cuprinde o dispoziţie derogatorie, ci, dimpotrivă, prevederile Legii nr. 1/2000 (art. 10, alin. 2) stipulează expres posibilitatea ca, în situaţia în care suprafeţele proprietate privată a statului sunt insuficiente, acestea pot fi suplimentate cu suprafeţe care vor fi scoase din domeniul public al statului, în condiţiile legii, la propunerea prefectului. Decizia nr. 23/17 octombrie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin care s-a admis recursul în interesul legii promovat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă ICCJ, lămureşte definitiv lucrurile, înlăturând orice echivoc, prin practica unitară instituită. Un bun aflat în domeniul public de interes naţional nu poate fi lăsat la dispoziţia unei instituţii de interes judeţean, în caz contrar fiind încălcat regimul juridic al proprietăţii publice. Comisia Judeţeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra terenurilor poate doar să constate trecerea din domeniul public al statului în domeniul privat, după parcurgerea procedurii expres prevăzute de lege, hotărârile sale neintrând în sfera noţiunii de lege. Principiul ierarhiei actelor normative, ceea ce, în repetate rânduri, subliniase cotidianul nostru, în zâmbetul maliţios al celor de la Prefectura Dolj, presupune că dezactivarea unui teren din domeniul public al statului să se facă printr-un act cu aceeaşi forţă juridică. Ori, hotărârile Comisiei Judeţene pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra terenurilor nu răspund acestui imperativ, fiind acte administrative, şi nu acte normative. Comisia, ca şi autoritate administrativă, nu se putea substitui puterii executive în exercitarea atribuţiilor prevăzute de Legea nr. 213/1998, competenţă exclusivă a Guvernului. Potrivit prevederilor din Codul de Procedură Civilă, Decizia nr. 23/17 octombrie a.c. a ICCJ, publicată în Monitorul Oficial, este, de acum înainte, obligatorie. Faptul că am avut dreptate în demersul nostru jurnalistic are o importanţă minoră în ceea ce ne priveşte şi dacă ceva ne poate da satisfacţie este doar faptul că buna noastră credinţă nu poate fi pusă la îndoială, decât de cei rău intenţionaţi. Şi sunt destui.