Ludovic Orban nu mai este lider al PNL, nici preşedinte al Camerei Deputaţilor, prin demisie, şi nici tenor al actualului său partid. A devenit un frondist, ca nu puţini alţii, ofiliţi prematur pe scena politică, ispitit de o gherilă, care nu poate duce la niciun rezultat. Fiindcă niciun liberal de bună credinţă nu poate saluta asemenea mesaje josnice, precum cel de faţă. „Motivul însă principal al demisiei mele este legat de faptul că nu mai pot să fiu părtaş cu decizii luate de o conducere instalată cu forţa în fruntea PNL, decizii care nu mai au legătură cu angajamentele făcute de PNL, în campania electorală pentru alegerile parlamentare. Am promis românilor patru ani de stabilitate, patru ani de pace politică, patru ani de guvernare de centru-dreapta, patru ani în care să investim, să construim, să asigurăm o creştere economică(…). Ce a făcut gruparea demolatoare care l-a instalat pe Cîţu în frunte cu Klaus Iohannis? Literalmente au călcat în picioare democraţia în interiorul PNL, au impus o conducere împotriva voinţei reale a membrilor PNL şi după impunerea acestei conduceri, practic şi-au încălcat toate angajamentele luate faţă de cetăţenii români”. Fostul lider al liberalilor lasă impresia că delirează, şi nu mai are o clară reprezentare a lucrurilor, în logică neexcelând vreodată. Au făcut promisiuni electorale, de liberali e vorba, dar nu au câştigat alegerile, de care vorbeşte, ceea ce înseamnă că românii nu l-au prea luat în serios, ca să nu spunem mai mult. Ce înseamnă „o conducere împotriva voinţei reale a membrilor PNL”, când era previzibil din campania premergătoare, că opţiunile organizaţiilor din teritoriu se îndreaptă, din varii motive, precumpănitor spre Florin Cîţu, care a şi câştigat la un scor confortabil funcţia de preşedinte, la Congresul din 25 septembrie a.c.. Poate exista, n-avem idee, „o grupare demolatoare”, dar aceasta s-a consolidat şi prin suita de demersuri, nu toate inspirate ale lui Ludovic Orban de-a lungul timpului. Care îşi foloseşte memoria selectiv, păcat destul de frecvent printre oameni, printre pietre mai puţin. Adevărul parţial e un fel de minciună în curs de dezvoltare. A te istovi într-un proces îndârjit de a-ţi justifica trecutul şi de a căuta prozeliţi să o facă până la ameţeală, toate acestea şi multe altele devin jenante. Ba mai dau şi apă la moară altora să te tragă de urechi. Modestia este testată mai ales în felul în care priveşti ceea ce se spune despre tine. Or, reacţiile lui Ludovic Orban sunt de acum nevrotice. Cu ce crede Ludovic Orban că a şocat în timp simpatizanţii statornici ai PNL, şi aşa marginalizaţi, şi cu ce anvergură intelectuală, viziune deplin liberală ş.a.m.d. se poate lăuda? Cu dansul în figuri, pe muzică manelistă, pe la nu ştiu ce sindrofii, cu fotografii cu maimuţa pe umeri, prin zdrăngănitul la chitară când se credea pesemne Carlos Santana, prin vreun discurs memorabil în Parlament, cel puţin la nivelul unui predecesor de-al său cum a fost Crin Antonescu sau chiar Călin Popescu Tăriceanu? Sau poate, prin mitinguriele perpetue, pichetarea de instituţii, luptele cu jandarii, agresiunea pe stradă a politicienilor, instalarea unui climat de teroare, în Parlament, în timpul guvernării PSD-ALDE? Şi de ce nu prin rânjetul din Piaţa Victoriei şi scandarea infantilă „cine sare”, dacă nu preamărirea metafizică a plăcuţei suedeze. Solidaritatea într-un partid nu este egală cu sorcovirea reciprocă. Din multe puncte de vedere Ludovic Orban poate fi considerat unul dintre fondatorii liberalismului de tip bălţat, deşi susţine mereu că garderoba sa ideologică rămâne destul de restrânsă. Şi încă un detaliu deloc clarificat: a criticat în repetate rânduri USL-ul, declarând că n-a fost de acord cu înfiinţarea acesteia, dar omiţând că nu PSD-ul a rupt PNL-ul pentru a forma PDL-ul şi nu mai continuăm. Nu de alta, dar nu excesul de logică îl defineşte. USL-ul a primit 60% din voturi, fără precedent, la nişte alegeri parlamentare, ceea ce înseamnă o încredere imensă a electoratului. Că liderii acestei formaţiuni nu s-au dovedit capabili să gestioneze o investiţie de încredere imensă, comiţând erori de toate magnitudinile este o altă discuţie. Rupând iremediabil, e drept şi la sugestia mentorului său, Klaus Iohannis, orice punte de legătură cu PSD-ul, a complicat teribil sistematizarea unei alianţe guvernamentale, dorită poate de alegători.
