România, învinsă şi de Austria

Octombrie negru pentru tricolori, cu 3 eşecuri într-o săptămână. Primul a contat şi a durut, restul au confirmat că n-avem look de turnee finale şi că Mirel Rădoi a fost supraevaluat. În primele două meciuri n-am avut nicio ocazie, cu Islanda am pierdut calificarea la Euro, iar apoi Norvegia ne-a umilit. În al treilea, cu Austria, echipă care te lasă să joci, am avut altă atitudine şi câteva ocazii, dar ei au ieşit pe plus, cu un gol, prefaţat de două bare. Echipa n-a arătat rău, nici ca nume, nici ca exprimare, dar a luat bătaie parcă din inerţie. Şi, ca de obicei, când primim gol, nu avem reacţie, echipa se pierde mental, este debusolată.

Tătăruşanu rămâne înfipt între buturi, chiar dacă nu joacă la club de câţiva ani. Bălaşa a apărut ca fundaş dreapta, după mult timp, şi a jucat mai bine decât o face unori ca stoper la Craiova, în condiţiile în care s-a încercat o aşezare 3-4-3 pe poziţional. Deşi au fost 3 eşecuri şi s-au primit 7 goluri, Burcă pare un stoper câştigat după aceste 3 meciuri. Toşca, nefiind “nici cal nici măgar”, a fost şi rămâne o soluţie de avarie. Bancu a demonstrat că este de departe cel mai bun fundaş stânga din ţară, chiar dacă unii au să-i reproşeze ceva şi când nu joacă. A arat banda şi cu Austria, a avut multe acţiuni şi şi-a creat două situaţii excelente, dar n-a fost inspirat la şutul cu dreptul din prima parte şi la centrarea din repriza secundă.  Stanciu şi Marin n-au avut realizări în atac, dar au asigurat construcţia, ceea ce a lipsit în primele două meciuri, când a fost Creţu la pupitru, şi au contat şi pe tranziţia negativă. Maxim nu pare să dea maximum pe postul de inter, la singura fază în care a fost inspirat se afla în ofsaid. Deac a fost “cap de linie” în jumătatea adversă, deşi l-a protejat pe Bălaşa de urcările lui Alaba, cel puţin până la faza golului. Mitriţă a încercat multe, dar n-a reuşit nimic, a fost anticipat de adversari, care “i-au luat dreptul” şi l-au blocat fără probleme. Alibec a fost activ, s-a comportat ca un vârf de clasă, a scos multe mingi dintre adversari, a deschis jocul, a redublat, a pasat excelent, a avut şi acea ocazie, când a şutat “la scurt”. Din păcate, nu am văzut nimic din aceste lucruri contra Islandei, când conta cel mai mult. Cei care au venit de pe bancă au fost invizibili, n-au adus nimic. Ca de obicei, Mirel Rădoi nu e inspirat la schimbări. O remarcă totuşi în cazul lui Ianis Hagi, care a făcut 3 jocuri mizerabile. Cu Islanda s-a ascuns de minge, cu Norvegia a fost zero, lucru reflectat şi de cifre, iar bomboana pe colivă a pus-o cu Austria, când a jucat 5 mingi şi pe toate le-a trimis adversarilor, iar o dată a primit mingea în ofsaid. Probabil că Ianis a încercat să-şi susţină tatăl, critic la adresa lui Rădoi, prin prestaţia de pe teren, sabotându-l pe Mirel. De parcă selecţionerul nu se autosabotase suficient, prin tactica falimentară din primele două jocuri şi prin introducerea lui Creţu şi Camora.

Concluzia este că în primul rând nu avem mental, atunci când se dispută ceva important clacăm, nu contăm, iar dacă adversarii marchează primii suntem victime sigure. Lipsa de reacţie este şi pe teren, cât şi pe bancă. Rădoi vrea să dea senzaţia că are replică, face schimbări, dar planurile B şi C sunt şi mai neinspirate decât cel iniţial. Ştim că nu mai avem jucători de clasă, dar cu atitudinea necesară şi cu strategia potrivită se pot obţine rezultate.

România – Austria 0-1

A marcat: Schopf 76.

Ploieşti, stadion: “Ilie Oană”

România: Tătăruşanu – Bălaşa, Burcă, Toşca, Bancu – Maxim (Cicâldău ’62), Marin, Stanciu (Iancu ’83) – Deac (Puşcaş ’83), Alibec (Keşeru ’62), Mitriţă (Hagi ’76). Selecţioner: Mirel Rădoi

Austria: Pervan – Lainer, Dragovic, Hinteregger (Posch ’53), Alaba – Schopf (Ranftl ’76), Ilsanker, Bumgartlinger-cpt. (Grillitsch ’76), Baumgartner – Gregoritsch (Kalajdzic ’90), X. Schlager. Selecţioner: Franco Foda