În această seară, peste 250 de copii, cu vârsta de maximum 14 ani, însoţiţi de cadre didactice, de la mai multe unităţi de învăţământ din judeţ (Craiova, Filiaşi, Ţuglui, Cetate, Urzicuţa), împreună cu cca. 400 de juniori ai “Universităţii” Craiova, vor fi prezenţi, în această seară, pe “Arena Naţională”, la meciul de fotbal România – Norvegia. Cei din teritoriu au plecat cu microbuze, din localitatea de domiciliu, iar ceilalţi s-au strâns în faţa stadionului “Ion Oblemenco”. Până la urcarea în mijloacele de transport, măsurile de ordine şi linişte publică sunt asigurate de poliţie şi jandarmi.