S-a semnat contractul de asistenţă tehnică pentru proiectul „Sistem de management integrat al deşeurilor în judeţul Dolj“

0
845

Preşedintele Consiliului Judeţean Dolj, Ion Prioteasa, a semnat, ieri, contractul de asistenţă tehnică pentru proiectul „Sistem de management integrat al deşeurilor în judeţul Dolj“ cu asocierea de firme constituită din SC Fichtner Environment SRL Bucureşti, SC Interdevelopment SRL Bucureşti şi SC EPMC Consulting SRL Cluj-Napoca.

 „Semnăm astăzi contractul pentru achiziţia de servicii de asistenţă tehnică şi supervizare a lucrărilor în implementarea masterplanului pentru deşeuri, un proiect în valoare de peste 50 de milioane de euro, pentru care Consiliul Judeţean Dolj şi specialiştii din aparatul propriu au muncit foarte mult. Sunt şapte ani de eforturi depuse pentru a pune la punct toate aspectele necesare iniţierii şi derulării acestei investiţii, timp în care noi nu am încetat niciun moment să credem în reuşita ei”, a subliniat Ion Prioteasa, preşedintele CJ Dolj.

Suma alocată a fost majorată de la 49 la 54 de milioane de euro

Asocierea de firme care a câştigat licitaţia la care s-au prezentat alţi cinci ofertanţi va acorda sprijinul necesar pentru organizarea şi derularea procedurilor de achiziţie publică prevăzute prin proiect şi va supraveghea construirea staţiilor de transfer, sortare şi compostare a deşeurilor. „De asemenea, prin contractul pe care l-am semnat astăzi, câştigătorul licitaţiei se angajează să elaboreze şi să realizeze o campanie de informare şi conştientizare a cetăţenilor în legătură cu acest masterplan pentru deşeuri.  Asigurarea asistenţei tehnice constituie o etapă în implementarea proiectului nostru, necesară pentru ca acesta să fie pus în operă. Suma alocată masterplanului pentru deşeuri a fost majorată de la 49 la 54 de milioane de euro, iar diferenţa se va regăsi în achiziţia unor sisteme performante pentru monitorizarea şi controlul autospecialelor care transportă deşeurile. Mai precis, acestea vor permite transmiterea unor date precum denumirea operatorului, zona de provenienţă, inclusiv informaţii privind gradul de încărcare a maşinii”, a mai spus şeful administraţiei judeţene.

„Rezolvăm în egală măsură şi o problemă socială”

Ion Prioteasa a mai spus că îşi doreşte foarte mult ca masterplanul pentru deşeuri să fie pus în operă în condiţiile şi cu respectarea obligaţiilor prevăzute prin proiect, pentru că vorbim de fonduri europene şi este foarte important să ducem la bun sfârşit angajamentele pe care ni le-am asumat. „Putem spune cu fermitate că, în următorii doi ani, soluţionăm o problemă de mediu cu care ne confruntam de multă vreme şi din cauza căreia am intrat în atenţia Uniunii Europene, care a pus reflectoarele pe acest judeţ, avertizându-ne că suntem pasibili de sancţiuni financiare usturătoare. Rezolvăm, în egală măsură, şi o problemă socială, pentru că nu vom mai avea acele gropi de gunoi neconforme, unele formate prin depozitarea necontrolată a deşeurilor la ieşirea din localităţi, adevărate focare de infecţie, care pun în pericol sănătatea doljenilor”, a mai consemnat preşedintele Consiliului Judeţean Dolj.

CJ Dolj va rezolva problemele judeţului în ceea ce priveşte deşeurile

Prin acest proiect, se vor achiziţiona de la pubele necesare pentru dotarea gospodăriilor din judeţ şi containere pentru colectarea separată a materialelor reciclabile la compactoare şi autospeciale pentru transportarea deşeurilor, vor fi construite staţii de sortare, transfer şi compostare, urmând să fie închise şi ultimele depozite neconforme. „Dacă luăm în calcul şi masterplanul pentru apă, în valoare de 185 de milioane de euro, putem spune că CJ Dolj va rezolva în mare parte, într-un orizont previzibil de timp, problemele judeţului în ceea ce priveşte deşeurile, alimentarea cu apă, sistemul de canalizare şi epurare a apelor uzate“, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Dolj, Ion Prioteasa. Contractul în valoare de 9.020.317,87 lei, fără TVA, privind serviciile de asistenţă tehnică pentru managementul proiectului, supervizarea lucrărilor de construcţii şi realizarea campaniei de conştientizare în cadrul proiectului „Sistem de management integrat al deşeurilor în judeţul Dolj“ a fost atribuit, în urma licitaţiei, asocierii de firme constituite din SC Fichtner Environment SRL Bucureşti (lider), SC Interdevelopment SRL Bucureşti (asociat) şi SC EPMC Consulting SRL Cluj-Napoca (asociat).


Documentul prevedere acordarea de suport în managementul proiectului pentru Unitatea de Implementare din cadrul Consiliului Judeţean Dolj, supervizarea lucrărilor de construire, sprijin în procesul de achiziţie, inclusiv în pregătirea documentaţiilor de atribuire pentru delegarea serviciilor de operare, asistenţă tehnică pentru elaborarea strategiei de informare şi conştientizare a publicului referitoare la gestiunea deşeurilor, precum şi realizarea campaniei de conştientizare, verificarea proiectelor, asistenţă tehnică pentru obţinerea actelor de reglementare ale autorităţilor competente pentru protecţia mediului, revizuirea masterplanului şi întocmirea listei de investiţii prioritare.