Hunter Biden este acuzat de un judecător federal că a minţit „cu bună ştiinţă” la cumpărarea unei arme de foc, conform documentelor publicate de ministerul de Justiţie american. Fiul preşedintelui Joe Biden a fost inculpat joi 14 septembrie a.c., la nivel federal, pentru deţinere ilegală de armă de foc –fapta datează din 2018- la obţinerea căreia a declarat că nu suferă de dependenţă, deşi recunoscuse că a consumat droguri la acea vreme. În iunie a.c. fiul preşedintelui democrat ajunsese la un acord iniţial negociat cu procurorul special. Acordul elimina şansele ca el să fie judecat în timp ce tatăl său era candidat pentru alegerile de anul viitor. Ulterior un judecător şi-a exprimat îndoielile, cu privire la vlalabilitatea acestui acord care acum a devenit nul, deschizând calea spre proces. Hunter Biden este vizat şi de tabăra republicană care îl acuză de corupţie. Preşedintele l-a asigurat mereu de sprijinul său, declarând că are încredere în el.