Anunțul făcut de ministrul Sănătății la Mioveni în urmă cu doar câteva zile, prin care s-a anunțat că în 7 ani vor fi gata spitalele regionale, l-a făcut pe europarlamentarul Marian Jean Marinescu să reacționeze dur, ieri, în cadrul conferinței de presă. “În ceea ce priveşte spitalul regional, nu voi renunţa, voi presa guvernul, dar şi instituţiile europene. Ultimul răspuns de la Guvern îl acum de acum o lună de zile, şi mi s-a spus că prima cerere de finanţare va pleca spre Comisia europeană acum, în septembrie, pentru spitalul de la Cluj, iar pentru spitalul de la Craiova, luna viitoare. Vă daţi seama că nu cred în această scrisoare, dar în octombrie voi solicita iarăşi un răspuns, să văd dacă ăntr-adevăr s-a transmis către CE cererea de finanţare. Dar, am înţeles, totodată, că ministrul Teodorovici din declaraţia de acum câteva săptămâni că îşi va da demisia, nu ştim de unde, dar îşi va da demisia dacă la anul nu e gata spitalul regional. Păi dacă doamna Pintea spune că vor fi gate în 7 ani, domnul Teodorovici cum spune că va fi gata la anul. Adică, în acest guvern, sunt două căi…una a doamnei Pintea şi alta a ministrului Teodorovici. Lumea nu mai crede în niciuna. Am şi un răspuns de la BEI care spune că aceea consultanţă a costat doar 1,5 milioane euro, nu 40 de milioane cât minţeau ei, atât şi nimic mai mult…Haos şi crimă. Aici nu e neglijenţă şi incompentenţă. Să nu faci un spital când ai bani, când e atat de necesar un astfel de spital, e o crimă…”, a explicat Marinescu.