Giorgiana Hosu a fost numită adjunct la DIICOT de Tudorel Toader

0
484

Ministerul Justiţiei a publicat lista propunerilor lui Tudorel Toader pentru funcţiile vacante de conducere din cadrul Parchetului General şi din cadrul DIICOT, însă în privinţa postului liber din cadrul DNA, nu a fost făcută o propunere de numire. La DIICOT, Giorgiana Hosu a fost numită adjunct.

Potrivit listei publicate pe site-ul Ministerului Justiţiei, pentru Parchetul General, propunerile sunt următoarele: Antonia-Eleonora Constantin (funcţia de procuror-şef al Secţiei Judiciare), Iuliana Nedelcu (procuror-şef adjunct al Secţiei Judiciare), Florena-Esther Sterschi (procuror-şef as Secţiei de resurse umane şi documentare).

Aceeaşi sursă arată că Elena Giorgiana Hosu va fi procurorul-şef adjunct al DIICOT.

 Procurorul Giorgiana Hosu are peste 20 de ani vechime, ea activând ca adjunct al DIICOT în perioada 2013-2015, după ce, anterior a condus vreme de cinci ani Serviciul de combatere a macrocriminalităţii economico-financiare al instituţiei. După ce Alina Bica şi-a dat demisia în 2015 din funcţia de procuror-şef al instituţiei, Giorgiana Hosu a preluat interimatul instituţiei. ( mediafax.ro)