Facultatea de Ştiinţe Sociale şi-a redeschis porţile admiterii

1
487

Facultatea de Ştiinţe Sociale din cadrul Universităţii din Craiova a deschis sesiunea de admitere la programele master, care se va derula după noi reguli. Nu se mai organizează examen scris, astfel că, atât locurile la buget, cât şi cele la taxă se vor ocupa prin concurs pe bază de dosar. Totodată, pentru a oferi  şansa de a-şi continua studiile şi tinerii care au promovat bacalaureatul în această toamnă, facultatea a organizat şi o nouă sesiune de admitere la cursurile de licenţă.

Absolvenţii de liceu au la dispoziţie şapte domenii de licenţă cu mare impact în viaţa cotidiană: Sociologie, Geografie, Relaţii Internaţionale şi Studii Europene, Filosofie, Ştiinţe Politice, Istorie şi Jurnalism. Candidaţii care au optat pentru una din specializări, în sesiunea de vară, trebuie să-şi reconfirme opţiunea prin înmatriculare până pe 16 septembrie a.c.. În caz contrar, locul lor devine liber şi poate fi ocupat de unul dintre candidaţii care îşi depun dosarul în această peioadă. Până ieri situaţia înmatriculărilor era următoarea: La Geografie din 43 de locuri la buget şi 107 la taxă s-au ocupat 82 de locuri, la Sociologie pe cele 30 de locuri la buget şi 70 la taxă s-au înmatriculat 50 de candidaţi, la Relaţii Internaţionale şi Studii Europene s-au înmatriculat 32 de candidaţi pe cele 21 de locuri la buget şi 54 la taxă, la Filozofie din cele 21 de locuri la buget şi 29 la taxă s-au ocupat 23. La specializarea Jurnalism din cele 21 de locuri la buget şi 29 la taxă s-au ocupat 29 de locuri, la Istorie au fost alocate 21de locuri la buget şi 29 la taxă şi şi-au reconfirmat opţiunea 22 de candidaţi, iar la Ştiinţe politice pentru cele 21 de locuri la buget şi 9 la taxă s-au înmatriculat 23 de candidaţi. În funcţie de domeniul de studiu absolvit, tinerii se pot angaja în cercetare, administraţie, cultură, muzeografie, resurse umane, diplomaţie, mass-media, şi chiar în poliţie şi jandarmerie.

În perioada 12-19 septembrie se derulează înscrierile la master

Absolvenţii studiilor de licenţă se pot înscrie la studiile de master până pe 19 septembrie a.c. Specializările puse la dispoziţia candidaţilor sunt: „Dezvoltare comunitară şi integrare europeană”- 15 locuri la buget şi 35 la taxă- , Societate, comunicare şi mass-media- 15 locuri la buget şi 35 la taxă, Securitate naţională şi euroatlantică -15 locuri la buget şi 35 la taxă, Mediul geografic –valorificarea şi protecţia resurselor naturale – 15 locuri la buget şi 25 de locuri la taxă, Filozofie contemporană -10 locuri la buget şi 10 la taxă, Românii în istoria Europei-10 locuri la buget şi 40 la taxă, Istoria ideii de Europa-10 locuri la buget şi 40 de locuri la taxă. Locurile se ocupă în ordinea descrescătoare a mediei obţinute de fiecare candidat, calculată ca medie aritmetică a mediei examenului de licenţă şi a mediei anilor de studii de licenţă. „Cele mai căutate specializări sunt Sociologia şi Geografia şi în momentul de faţă atât la master cât şi la licenţă. Tinerii optează pentru că oferă numeroase oportunităţi de ocupare pe piaţa muncii şi dar şi pentru că sunt de actualitate. Prin intermediul Sociologiei, de exemplu, cursanţii au şansa de a se cunoaşte pe sine şi societatea în care trăiesc”, a precizat prof.univ.dr. Dumitru Otovescu, decanul Facultăţii de Ştiinţe Sociale.

După studiile de licenţă şi master, absolvenţii au posibilitatea să participe la colocviul de admitere la doctorat. În cadrul Facultăţii de Ştiinţe Sociale există Şcoala doctorală de Istorie şi Şcoala doctorală de Sociologie, aceasta din urmă  având patru locuri la taxă.

 

Comments are closed.