„Proprietatea intelectuală” poate deveni materie de studiu

0
780

Conform unei note, să-i spunem „de specialitate”, pentru anul şcolar 20015-2016 pot fi introduse discipline „opţionale”, în programa de învăţământ,  cu acceptul, după o foarte bună verificare a concepţiei de lucru, a Inspectoratelor Şcolare Judeţene. Nici Doljul nu face parte distinctă,  astfel că se merge pe această linie , cea mai nouă disciplină fiind „Educaţie pentru drepturile de proprietate intelectuală ” (curriculum la decizia şcolii pentru liceu).

Mihăiţă Stoica

Ordinul ministrului Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice , care poartă numărul nr. 3542/27.03.2015, se referă, cât se poate de clar, la posibilitatea de învăţare, prin discipline opţionale, a elevilor. Sunt foarte multe date incluse în partea juridică, drept pentru care, cu punem accent pe acestea. Ne referim, deocamdată, la ceea este scris în începutul articolului. Disciplina amintită se referă la clasele liceale, proiectată pe un buget de o oră/pe săptămână, pe durata unui an şcolar. Ceea ce se doreşte să fie implementat este raportat la „Recomandarea Parlamentului European şi a Consiliului Uniunii Europene, privind competenţele cheie, din perspectiva întregii vieţi (2006/962/EC), care conturează , pentru absolvenţii învăţământului obligatoriu, un profil de formare european , orientat către formarea a opt competenţe cheie…”

O nouă şansă

Aşa cum aminteam, Inspectoratul Şcolar Judeţean Dolj nu a rămas insensibil şi a trimis, spre structurile din teritoriu, ofertele pentru viitorul an şcolar. „Este foarte bine că se află, în „curriculă”, şi o astfel de specialitate, deoarece elevii trebuie să înveţe despre drepturile intelectuale. Noi nu putem decât să trimitem, spre instituţiile de învăţământ, metodologia de aplicare a legislaţiei şi suntem convinşi că va fi şi pusă în aplicare. Competenţele sunt şi generale şi specifice, fiecare pe segmentul său. Pentru toţi cei implicaţi – profesori, părinţi, elevi – este foarte bună o astfel de iniţiativă şi, dacă vor fi solicitanţi pentru integrarea în programa şcolară, va fi foarte bine ”, a precizat prof. Mihăiţă Stoica, purtător de cuvânt al ISJ Dolj.