Accidente din cauza unor şoferi băuţi

0
434

Ieri, 14 iulie, polițiști din cadrul Poliției Orașului Dăbuleni au depistat un bărbat de 48 de ani, din  Dăbuleni, care conducea un autoturism pe strada “Caracal” din localitate, deși se afla sub influența băuturilor alcoolice. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, care a indicat o concentrație de 1,24 mg/l alcool pur în aerul expirat. Cel în cauză, a fost condus la spital pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcolemiei. În cauză, polițiștii au întocmit un dosar  penal pentru comiterea infracțiunii de  conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice. Al doilea caz a apărut în noaptea de 14/15 iulie a.c., când polițiști din cadrul Secției 3 Poliție Craiova, în timp ce executau serviciul de patrulare, pe strada “Spania”, din Craiova, au observat că un autoturism la vederea echipajelor de poliție, a mărit viteza de deplasare. Polițiștii au efectuat semnalul de oprire, folosindu-se semnalele acustice și luminoase, iar în urma verificărilor efectuate a fost identificat conducătorul autoturismului în persoana unui bărbat de 40 de ani, din Craiova. Bărbatul a fost testat cu aparatul alcooltest, care a indicat o concentrație de  0,81 mg/l alcool pur în aerul expirat. Cel în cauză a fost condus la spital pentru recoltarea de probe biologice în vederea  stabilirii alcolemiei. Astfel, polițiștii au întocmit un dosar  penal pentru comiterea infracțiunii de  conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice. Tot ieri,  14 iulie, polițiști din cadrul Poliției Orașului Dăbuleni au fost sesizati cu privire la producerea unui accident rutier pe DJ 604, în comuna Celaru. La fața locului s-au deplasat polițiștii, care au stabilit că un tânăr de 20 de ani, care conducea un autoturism pe DJ 604, prin Celaru, ar fi pierdut controlul volanului, a părăsit partea carosabilă și a intrat cu autoturismul într-un gard din beton. În urma accidentului, tânărul a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. În urma verificărilor efectuate de polițiști, s-a stabilit că tânărul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal pentru comiterea infracțiunilor de conducere fără permis și vătămare corporală din culpă.