„Puppets Occupy Street” se pregătește să ocupe din nou străzile Craiovei

0
454

Puppets Occupy Street”, primul și unicul festival de arta animației din România, derulat exclusiv în spații neconvenționale și care aduce la un loc doar artiști independenți și trupe private, se pregătește să ocupe din nou străzile Craiovei, în deja cunoscuta perioadă 25 august – 1 septembrie, cu cea de-a 5-a ediție.

În 2018, păpușari din lumea întreagă, păpuși uriașe, care alegorice, spectacole pe străzi, în parcuri, grădini, piețe publice, ateliere, expoziții pun Pământul în centrul universului Puppets Occupy Street” și anunță închiderea conceptului cu povești, întâmplări și creații care au pus în valoare elementele primordiale, Apa, Focul, Aerul, sub semnul cărora s-au aflat ultimele trei ediții ale festivalului.

„Puppets Occupy Street” este organizat de Teatrul „Colibri” și finanțat de Primăria și Consiliul Local Municipal Craiova, bucurându-se de susținerea partenerilor tradiționali din domeniile public și privat: regii autonome, instituții de cultură, forțe de ordine, precum și a unui număr tot mai important de voluntari și sponsori. Și-au anunțat participarea la ediția cu numărul 5 a Festivalului Puppets Occupy Street” companii de teatru private și artiști independenți din 17 țări.