Conform IPJ Dolj, azi-noapte, poliţişti din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Bucovăț au fost sesizați de către un tânăr de 24 de ani, din Craiova, cu privire la faptul că, în timp ce conducea o motocicletă pe DN 56, dinspre Calafat spre Craiova, a fost acroșat de un autoturism care se deplasa în aceeași direcție. La fața locului s-au deplasat poliţiştii, care au identificat conducătorul autoturismului în cauză, fiind vorba despre o femeie de 30 de ani, din Craiova. Aceasta a fost testată cu aparatul alcooltest, rezultând o concentraţie de 1,32 mg/l alcool pur în aerul expirat. Femeia a fost condusă la spital, unde i-au fost prelevate mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.