CM 2018: Belgia, cea mai bună performanță

0
455

La 32 de ani după ocuparea locului patru la CM din Mexic, Belgia a urcat pe podiumul actualei ediții a competiției, învingând Anglia (2-0) în finala mică. Golurile au fost realizate de Thomas Meunier (min. 4) și Eden Hazard (min 82), acesta din urmă fiind unul dintre cei mai buni jucători ai actualului turneu final. Și se vorbește deja de intenția transferării sale la Real Madrid, curtat fiind și de FC Barcelona. Capabilă a reveni, de la 0-2 la 3-2 în partida cu Japonia, de a învinge Brazilia (2-1) și Anglia de două ori, în acest turneu final, Belgia a făcut o figură de excepție provocând o mare bucurie suporterilor săi. Anglia? O mare decepție. În minutul 70, Dier, după un un-doi cu Rasford, a trimis balonul pe sub portarul Courtois, dar coechipierul său de la Tottenham, Toby Alderweireld a respins de pe linia porții. A fost momentul în care partida putea fi relansată. Cu un Harry Kane discret, în tandem cu inofensivul Raheem Sterling, un Danny Rose vulnerabil pe flancul stâng, și un Loftus – Cheek, de la Chelsea, dezorientat, echipa Angliei a părut descumpănită, în cel de-al 100-lea său meci la un turneu major (69 – CM și 31 Euro). Belgia, cu 9 jucători din Premier League a învins fără drept de apel prima reprezentativă a Angliei. Nu e interesant?