Muftiul Iusuf Murat: Moscheea din Bucureşti nu va fi cea mai mare din Europa

0
413

Moscheea care va fi construită pe terenul din zona Bulevardului Expoziţiei din Bucureşti nu va fi cea mai mare din Europa, a precizat, marţi, Muftiul Iusuf Murat, liderul comunităţii musulmane din România, menţionând că aceasta va avea o capacitate de circa 1000 de persoane.

Muftiul Iusuf Murat a declarat, ieri, la o întâlnire cu jurnaliştii la Secretariatul Pentru Culte, că moscheea pe care doreşte să o construiască în Bucureşti nu va fi cea mai mare din Europa, capacitatea ei fiind de 1000 de persoane, precizând că pe lângă lăcaşul de cult vor mai fi construite şi câteva anexe.”Nu va fi cea mai mare moschee din Europa. Când am făcut o astfel de afirmaţie cu cea mai mare moschee am vrut să evidenţiez rolul pe care îl are statul român şi respectul pe care îl are statul român faţă de comunitatea turco-tătară din România, dar din păcate cu o asfel de afirmaţie am fost înţeles greşit”, a declarat Muftiul.

“Proiectul constă într-o simplă moschee cu o capacitate maximă de o mie de persoane, un parc pentru copii, constă într-un loc de abluţiune (spălare spirituală) care este specific, deci este o anexă care vine în mod special în lăcaşele de cult musulmane”, a explicat Muftiul.Iusuf Murat a precizat că nu ştie de unde a apărut ideea de construire a unei universităţi în care să înveţe un număr de 6000 de studenţi, întrucât proiectul include doar o şcoală de vară unde familile copiilor musulmani din Bucureşti vor putea să-şi trimită copiii să înveţe abecedarul religiei islamice de la un duhovnic care este avizat de instituţia pe care o reprezintă, ceea ce va fi în beneficiul societăţii româneşti.

Muftiul a ţinut să precizeze că în această şcoală “duminicală” se vor învăţa lucrurile elementare ale religiei, “nicidecum dogmatica sau ştiinţele de bază ale religiei islamice, cum este interpretarea Coranului, relatările profetului, etc”. Capacitatea clădirii care ar urma să devină şcoala duminicală este de circa 20 de copii, adăugând că nu este necesar avizul Ministerului Educaţiei pentru înfiinţarea acesti şcoli. “Dacă nu se va dori din partea autorităţilor sau din partea cetăţeanului de rând ca această moschee să fie finanţată de către statul turc, solicit ca statul român să finanţeze această moschee”, a mai spus liderul comunităţii musulmanilor din România. El a susţinut că a discutat cu Preafericitul Patriarh Daniel pentru a reînfiinţa comisia de avizare a lăcaşelor de cult din cadrul unei instituţii guvernamentale pentru că “de exemplu într-o localitate din Moldova există doi musulmani şi s-a înfiinţat lăcaş de cult fără ca instituţia de cult care îi reprezintă oficial pe toţi credincioşii să cunoască această situaţie”.