Acord istoric în dosarul nuclear iranian

0
291

După negocieri dure, care au durat aproape 12 ani, Iranul şi ţările din cadrul Grupului P5+1 (China, Franţa, Marea Britanie, Rusia, Statele Unite şi Germania) au ajuns în cele din urmă la un acord asupra dosarului nuclear iranian. Aranjamentul final, care conţine aproape 100 de pagini, este alcătuit dintr-un text principal şi cinci anexe. Acordul menit să pună capăt tensiunilor din jurul programului nuclear iranian a fost încheiat oficial ieri, la Viena, între Iran și marile puteri, a anunțat șefa diplomației europene, Federica Mogherini, pe contul său de Twitter. „Avem acordul”, a indicat Federica Mogherini la miezul zilei, precizând că negocierile au fost „finalizate”. În același timp, președintele iranian Hassan Rohani a scris pe contul său de Twitter că acordul deschide „noi orizonturi”. Acum că „această criză care nu era necesară” a fost rezolvată, Iranul și marile puteri se pot „concentra asupra provocărilor comune”, a adăugat Rohani, făcând aluzie la lupta împotriva organizației jihadiste Statul islamic. Președintele american Barack Obama a salutat încheierea acordului și a făcut apel la Congresul SUA să sprijine documentul, despre care a spus că va face lumea mai sigură. „Acest acord ne oferă o șansă de a merge într-o nouă direcție. Trebuie să profităm de ea”, a declarat Obama la Casa Albă, promițând ridicarea sancțiunilor americane împotriva Iranului. „Dacă Iranul încalcă acordul, toate aceste sancțiuni vor fi reintroduse”, a subliniat însă președintele american. Potrivit liderului de la Casa Albă, acordul se bazează pe verificări, și nu pe încredere. „Acest acord arată că diplomația americană poate produce schimbări reale și semnificative. Acest acord nu se bazează pe încredere. El se bazează pe verificări. Inspectorii vor avea acces 24 de ore din 24 la instalațiile nucleare iraniene cheie”, a explicat Obama, în cadrul unei declarații solemne, alături de vicepreședintele Joe Biden. Televiziunea publică iraniană a transmis în direct declarația lui Obama. Este pentru a două oară în ultimii 36 de ani când un discurs al unui președinte al SUA, care au rupt relațiile diplomatice cu Teheranul în 1979, anul revoluției islamice, este transmis în direct la televiziunea de stat iraniană. Şi președintele rus Vladimir Putin a salutat acordul istoric privind dosarul nuclear iranian, apreciind că lumea poate răsufla ușurată după lungi ani de negocieri. „Lumea poate răsufla ușurată acum”, a precizat Putin într-un comunicat postat pe site-ul Kremlinului. „În ciuda tentativelor de a justifica scenarii bazate pe forță, negociatorii au făcut o alegere fermă în favoarea stabilității și a cooperării”, a mai afirmat președintele rus. Vladimir Putin a mai adăugat că acordul încheiat ieri va ajuta cooperarea ruso-iraniană în domeniul nuclear și va contribui la combaterea terorismului în Orientul Mijlociu. În schimb, premierul israelian, Benjamin Netanyahu, a calificat drept o „eroare istorică” acordul nuclear încheiat între Iran şi marile puteri. „Conform primelor elemente care ne parvin, este deja posibil să spunem că acest acord este o eroare istorică pentru omenire”, a declarat Netanyahu, înaintea unrei întâlniri la Ierusalim cu ministrul olandez al Afacerilor Externe, Bert Koenders. „În fiecare domeniu în care Iranul trebuia împiedicat să obţină capacităţi nucleare, au existat compromisuri uriaşe”, a precizat el. Israelul se opune semnării acordului internaţional cu Iranul, avertizând că regimul islamist de la Teheran dezvoltă armament atomic.