Premierul Victor Ponta se întâlneşte astăzi, la ora 17,00, la Palatul Victoria, cu directorul general al Fondului Monetar Internaţional (FMI), Christine Lagarde, potrivit unui anunţ postat pe site-ul Guvernului. Aceasta se află astăzi şi mâine în România, fiind la prima sa vizită la Bucureşti după numirea în funcţie, în luna iulie 2011. După România, Christine Lagarde va vizita şi Lituania, în 17-18 iulie.
„În timpul vizitelor, Christine Lagarde se va întâlni cu oficiali şi factori de decizie, precum şi cu reprezentanţi ai sectorului privat, ai societăţii civile şi mediului academic, pentru a discuta perspectivele economice actuale şi provocările care urmează pentru fiecare dintre cele două ţări”, precizează FMI. Instituţia financiară arată că, în timpul vizitei la Bucureşti, Lagarde va susţine un discurs despre identificarea unei noi paradigme de creştere economică în regiune.
În ultimii 23 de ani au existat, în România, patru vizite oficiale ale directorilor generali ai Fondului Monetar Internaţional (FMI), trei dintre acestea fiind efectuate în perioada 1990-1996 de Michel Camdessus, iar în 2010 a fost în vizită Dominique Strauss-Kahn.