Miercuri, 14 iunie a.c. după arestarea de către sârbi a trei poliţişti kosovari, care aveau asupra lor arme automate, GPS-uri şi alte echipamente, tensiunile între Priştina şi Belgrad s-au reaprins, autorităţile kosovare calificând incidentul drept „răpire”, motiv pentru care au interzis depăşirea liniei de frontieră de vehiculele sârbe. Evenimentul survine după săptămâni de tensiuni, în cadrul cărora militarii KFOR au fost răniţi în timpul confruntării cu manifestanţii sârbi, din nordul Kosovo. Belgradul a declarat că reţinerea celor trei poliţişti kosovari în ţinută militară, dintr-o unitate însărcinată cu suprevegherea frontierei, s-a produs pe teritoriul Serbiei. Premierul kosovar Albin Kurt a acuzat Serbia de răpire şi a cerut eliberarea imediată a celor trei poliţişti.