Ziua în care lumea a privit spre Moscova!

Welcome to Russia, rosteşte în engleză Vladimir Putin, într-un mesaj video, înregistrat în curtea Kremlinului, sub un cer moscovit deloc clar. Mesajul controversatului şef de stat este destins, circumscris deplin spiritului ospitalier, pe care îl promovează Kremlinul în această perioadă, când vrea să transmită Occidentului mesaje critice la adresa conduitei diplomatice a acestuia şi să şocheze prin calitatea organizării evenimentului. Ceremonia de deschidere a Mondialului din Rusia a avut loc aseară, pe cel mai mare stadion al ţării „Lujniki” din Moscova, construit în 1956, renovat în 2016, cu o capacitate de 80.000 locuri, care a găzduit şi deschiderea Jocurilor Olimpice din 1980. Cupa Mondială 2018 va polariza pentru o lună atenţia întregii planete. Este o bună afacere politică pentru preşedintele Vladimir Putin. Evenimentul este istoric şi permite liderului de la Kremlin să demonstreze, nu doar concitadinilor săi, cât şi restului lumii că deşi izolată Rusia, de multă vreme, poate organiza, la cele mai înalte standarde, un eveneniment sportiv planetar, trecând în umbră aspectele deloc luminoase ale regimului. 15 miliarde de dolari au fost investite, se spune, în infrastructură. Vladimir Putin rămâne indiferent la absenţa anunţată a unor lideri politici, în semn de frondă, la festivitatea de deschidere a Campionatului Mondial, începând cu prinţul Charles, care urma să reprezinte Regatul Unit. Nu este exclusă totuşi prezenţa, pe durata turneului final, a cancelarului german Angela Merkel şi a preşedintelui francez, Emmanuel Macron, acesta şi declarând, aluzie la absenţa oficialilor britanici, că „solidaritatea are limitele ei”. Kremlinul este obişnuit cu boicotarea marilor manifestări sportive: în 1980 americanii au boicotat Jocurile Olimpice de la Moscova din cauza intervenţiei sovietice în Afganistan, în anul precent, dar patru ani mai târziu a fost rândul URSS şi aliaţilor din blocul sovietic, mai puţin România, ceea ce se uită premeditat, să boicoteze, măsură de retorsiune, Jocurile Olimpice de la Los Angeles. Fără îndoială, Vladimir Putin, nu este în graţiile Occidentului în urma anexării Crimeii şi a celor întâmplate în Estul Ucrainei, deşi câteva ţări, membre ale UE, au de la o vreme o abordare mult mai relaxată. Încât „izolata şi penalizata Rusie, prin sancţiuni economice” s-a văzut propusă a fi invitată la G8 – redevenit G7 – de însuşi Donald Trump. Şi stupoare! Serghei Lavrov şeful diplomaţiei ruse a spus că Rusia nu are nevoie de G7, lăsând Occidentului savoarea de a-şi consuma criza de nervi cu preşedintele SUA. Rusia s-a trezit într-o altă cabină de pilotaj, la summitul unei alte lumi – Organizaţia de Cooperare de la Shanghai – pe care a fondat-o împreună cu China, la începutul anilor 2000 pentru stabilizarea Asiei Centrale. O organizaţie ambiguă, devenită solidă şi durabilă graţie puternicului lider chinez, Xi Jinping. Capabilă să primească Iranul, după denunţarea acordului nuclear de Donald Trump, dar şi India şi Pakistanul, două ţări puternice, dar rivale. Se poate spune că Rusia profită, într-un fel, de slăbiciunile Occidentului, la care şi contribuie, prin jocul pionilor săi, în procesele electorale. Vladimir Putin nu este un mare amator de fotbal. Se povesteşte că, sarcastic, i-ar fi replicat bunului său amic, Serghei Fursenko, director la Zenit, vecin în somptuosul cartier Ozero, din Sankt Petersburg, că are 8 străini care aleargă pe teren pentru echipa pe care o finanţează. Cupa Lumii 2018 prezintă o vitrină – care se vrea Rusia – dar şi o sărbătoare imensă. Rusia vrea să demonstreze mai multe lucruri. De pildă, Kazanul (1,2 milioane locuitori) este un simbol al coexistenţei impecabile între ortodocşi şi islamişti. La Saransk, capitala Mordoviei, trăiesc mai multe grupuri etnice, formă de multiculturalism, imaginea unei toleranţe desăvărşite, etnice, culturale şi lingvistice şi religioase. Măsurile de securitate sunt excepţionale. Vladimir Putin nu are nevoie de victoria „Zbornaia”, locul 66 în clasamentul FIFA. N-are aşteptări. Poate nici nu mizează mult pe diplomaţia sportului, fiindcă după Jocurile Olimpice de la Soci 2014, nu a avut niciun fel de satisfacţie. Dimpotrivă. Uneori diplomaţia sportului se poate întoarce împotriva celui care o utilizează excesiv. Cazul regimului Jorge Videla (1978) din Argentina şi al regimului militar de la Seul (1988) – gazda Jocurilor Olimpice. De aseară, întrega planetă priveşte spre stadioanele din Rusia şi sportul-rege este în drepturile lui depline. Până la urmă, omenirea vrea pace, linişte şi prosperitate.