România vine din urna a treia la Mondiale

0
355

Tragerea la sorţi a grupelor turneului final de handbal feminin din Serbia va avea loc astăzi

Federaţia Internaţională de Handbal (IHF) a anunţat urnele valorice pentru tragerea la sorţi a grupelor Campionatului Mondial din luna decembrie, naţionala feminină a României aflându-se în urna a treia. Cu această ocazie, fetele lui Tadici vor evita în grupe două naţionale puternice, a ţării gazdă, Serbia, dar şi a Franţei, părăsită recent, chiar după barajul câştigat în faţa Croaţiei, de cel mai longeviv selecţioner din Europa, Olivier Krumbholz. Tadici s-a declarat mulţumit de componenţa urnelor, mai ales de faptul că a evitat Serbia. „Am spus încă din momentul în care ne-am calificat că nu îmi doresc o grupă cu Serbia. S-a văzut şi la ultimul Campionat European, organizat tot de vecinii noştri, cum au fost susţinuţi să ajungă până în semifinalele competiţiei. Doar aşa puteau să aibă sălile pline, iar de anumite avantaje vor beneficia şi la Mondiale. N-aş vrea nici să ne împerechem mai departe cu grupa Serbiei, însă în acest caz nu vom avea de ales. În calitate de gazdă, Serbia îşi va alege grupa în care va juca, dar înainte se va uita cu siguranţă şi pe ce traseu ar vrea să meargăa spus selecţionerul, care şi-ar dori Danemarca şi Polonia ca adversari din primele două urne. Sistemul de desfăşurare al Mondialului din Serbia este similar cu turneul final precedent, găzduit de Brazilia şi încheiat cu o finală Norvegia – Franţa (n.r. România a terminat pe locul 13). În primă fază vor fi alcătuite patru grupe de câte şase echipe. Primele patru naţionale din fiecare grupă se vor califica în faza optimilor de finală, de unde jocurile vor fi eliminatorii. Astfel, rezultatele directe din prima fază nu vor mai conta ulterior, aşa cum s-a întâmplat până acum. Marea absentă a turneului din Serbia este naţionala Rusiei, eliminată în play-off de Olanda, care s-a impus chiar în deplasare în jocul retur. De asemenea, vot lipsi naţionale precum Croaţia, Austria, Ucraina, Macedonia, Suedia sau Slovenia, care au contat în handbalul mondial. O grupă accesibilă pentru tricolore le-a include pe: Danemarca, Polonia, China, Argentina şi Australia, iar cea mai dificilă variantă ar fi alături de: Norvegia, Germania, Spania, Tunisia şi Algeria. Golghetera preliminariilor pentru Mondial a fost românca Adriana Ţăcălie, cu 18 goluri marcate în dubla cu Slovacia, în urma căreia România s-a calficat la turneul final.

 

Urnele valorice înaintea tragerii la sorţi:
Urna 1: Norvegia, Muntenegru, Ungaria, Danemarca.

Urna 2: Olanda, Brazilia, Germania, Polonia.

Urna 3: Angola, Franţa, Serbia, România.

Urna 4: Coreea de Sud, Spania, Cehia, China.

Urna 5: Tunisia, Congo, Japonia, Argentina.

Urna 6: Rep. Dominicană, Paraguay, Algeria, Australia.