Secretarul de stat pentru românii de pretutindeni, Natalia Elena Intotero (foto), a avut o întrevedere recent cu Mitropolitul Basarabiei, ÎPS Petru, la Bucureşti, la sediul Departamentului pentru Românii de Pretutindeni. ÎPS Petru, Arhiepiscop al Chişinăului, Mitropolit al Basarabiei şi Exarh al Plaiurilor, a fost însoţit de preotul Iulian Budescu, Vicar al Episcopiei Basarabiei de Sud. La întrevedere, Mitropolitul Petru a prezentat atât problemele Mitropoliei Basarabiei, cât şi eforturile pe care le depune Biserica pentru susţinerea românilor, pentru promovarea limbii şi culturii române, precum şi pentru respectarea drepturilor acestora. „Secretarul de stat pentru românii de pretutindeni a subliniat cu această ocazie rolul şi importanţa Bisericii în cadrul comunităţilor de români din afara graniţelor şi în mod deosebit din Basarabia”, se precizează într-un comunicat al DRP. De asemenea, Natalia Intotero a exprimat dorinţa de colaborare şi deschiderea Departamentului pentru Românii de Pretutindeni cu privire la proiectele şi iniţiativele Mitropoliei Basarabiei derulate în beneficiul românilor din Republica Moldova.