Pro-Excellentia: „Teatrul ca formă de excelenţă”

0
372

În Sala „Ion D. Sîrbu” a Teatrului Naţional „Marin Sorescu” se desfăşoară astăzi, de la ora 13.00, prima întâlnire din seria „Pro-Excellentia” organizată de Instituţia Prefectului judeţului Dolj. Intitulată „Teatrul ca formă de excelenţă” şi avându-l ca moderator pe actorul Emil Boroghină, întâlnirea va prilejui evidenţierea personalităţilor din lumea teatrală care s-au remarcat în această stagiune, fiind premiate de UNITER.

Este vorba despre actorul Ilie Gheorghe, de la Teatrul Naţional „Marin Sorescu”, care a primit Premiul pentru întreaga activitate. De asemenea, Asociaţia Culturală „GAG” din Craiova – reprezentată de scenograful Eustaţiu Gregorian, teatrologul Adriana Teodorescu şi ec. Gusti Teodorescu – a fost răsplătită cu Premiul special pentru proiecte inedite şi realizări remarcabile, mai precis pentru Muzeul Păpuşilor, inaugurat, la începutul acestui an, la Casa Băniei. Totodată, „Unde-i revolverul”, de Görgey Gábor, a câştigat Premiul pentru cel mai bun spectacol de teatru TV. Regia şi scenografia îi aparţin lui Mircea Cornişteanu, director al Naţionalului craiovean, muzica este compusă de Nicu Alifantis, iar din distribuţia pentru varianta realizată la Televiziunea Română fac parte actorii Horaţiu Mălăele, Sorin Leoveanu, Valer Dellakeza, Angel Rababoc şi Marian Politic.

Cea de-a XIX-a Gală a Premiilor UNITER, organizată de Uniunea Teatrală din România, s-a desfăşurat pe data de 18 aprilie a.c., în studioul TVR 1, de unde a şi fost transmisă în direct, şi l-a avut ca amfitrion pe actorul Ion Caramitru, preşedintele UNITER.