Comisia a decis astăzi, 14 mai, să trimită scrisori de punere în întârziere tuturor statelor membre ale UE (cu excepția Ciprului, având în vedere derogarea de care beneficiază acest stat membru) și Regatului Unit, din cauza nerespectării anumitor dispoziții ale Regulamentului privind securitatea aprovizionării cu gaze naturale , în particular în ceea ce privește obligațiile de notificare și aplicarea mecanismului de solidaritate.
Regulamentul stabilește cerințe de prevenire și reacție la întreruperile potențiale ale aprovizionării cu gaze în UE. În acest scop, este esențial să existe planuri de acțiune preventivă și planuri de urgență, precum și acorduri de solidaritate clare între statele membre. Comisia monitorizează îndeaproape punerea în aplicare a acestor obligații la nivel național. Statele membre vizate și Regatul Unit au la dispoziție patru luni pentru a răspunde Comisiei. După cum se prevede în Acordul de retragere, pe parcursul perioadei de tranziție, legislația UE continuă să se aplice integral Regatului Unit. În caz contrar, Comisia poate decide să le trimită avize motivate.
Prezentare generală pe domenii de politică
Prin pachetul periodic de decizii în constatarea neîndeplinirii obligațiilor, Comisia Europeană continuă demersul juridic împotriva statelor membre care nu și-au îndeplinit obligațiile care le revin în temeiul legislației UE. Aceste decizii, care vizează diverse sectoare și domenii de politică ale UE, au scopul de a asigura aplicarea corespunzătoare a legislației UE, în beneficiul cetățenilor și al întreprinderilor.
Principalele decizii adoptate de Comisie sunt prezentate mai jos, grupate pe domenii de politică. Totodată, Comisia închide 70 de cazuri în care diferendele cu statele membre vizate au fost soluționate fără a fi necesară continuarea procedurii de către Comisie.
La 30 ianuarie 2020, Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a declarat epidemia de COVID-19 o „urgență de sănătate publică de importanță internațională”, iar la 11 martie a calificat-o drept pandemie. Deși Comisia a arătat clar că va continua să aplice procedurile în constatarea neîndeplinirii obligațiilor în cazurile pe care le consideră necesare, ea a recunoscut, de asemenea, că pandemia de COVID-19 și măsurile corespunzătoare de combatere a pandemiei au pus la grea încercare administrațiile naționale. În special în anumite cazuri, criza poate afecta și capacitatea administrațiilor statelor membre de a asigura punerea în aplicare a legislației UE. Ținând cont de cele de mai sus, Comisia a informat recent statele membre că au fost prelungite perioadele de timp pentru trimiterea răspunsurilor la actualele proceduri în constatarea neîndeplinirii obligațiilor, lansate de la începutul anului. Iar astăzi, s-a decis să se ofere statelor membre posibilitatea de a răspunde fiecărei scrisori de punere în întârziere și fiecărui aviz motivat din prezentul pachet de proceduri în termen de patru luni, în locul celor două luni obișnuite.