Poliţişti din cadrul Secţiei 3 Poliţie Craiova au reţinut pentru 24 de ore un tânăr de 18 ani, din Craiova, bănuit de comiterea infracţiunilor de tâlhărie calificată și furt calificat. Din cercetările efectuate până în prezent s-a stabilit că, în seara zilei de 11 mai, tânărul ar fi smuls o geantă de pe umărul unei femei de 58 de ani, din Craiova, în care aceasta avea suma de 720 de lei, două portofele, parfumuri și mai multe obiecte de igienă personală. De asemenea, același individ ar fi pătruns, noaptea, în incinta unui magazin din Craiova, de unde ar fi sustras mai multe pachete cu ţigări, de mărci diferite, în valoare de 8.000 de lei. Prejudiciul a fost recuperat parțial, iar cercetările continuă în vederea stabilirii întregii activități infracționale și pentru recuperarea în totalitate a prejudiciului. Cel în cauză a fost reţinut pentru 24 ore, pentru comiterea infractiunilor de tâlhărie calificată și furt calificat și urmează să fie prezentat, cu propunerile corespunzătoare, unităţii de Parchet competente.