Protest la Finanţe: Aproape 22.000 de salariaţi iau parte la acţiune!

0
356

greva-finante-1-p1Aproximativ 22.000 de salariaţi ai sistemului instituţional al Ministerului Finanţelor Publice participă luni, la un protest spontan, ca reacţie la proiectul legii salarizării, se arată într-un comunicat al Federaţiei Naţionale a Sindicatelor din Finanţe (FNSF).

Salariaţii din toate judeţele ţării care protestează susţin că proiectul legii salarizării duce la tăieri de salarii şi cer Ministerului Finanţelor Publice şi Guvernului „revizuirea grilelor de salarizare din proiectul legii, astfel încât să fie reflectată complexitatea şi importanţa activităţii Ministerului Finanţelor Publice şi unităţilor subordonate (ANAF, direcţii generale regionale ale finanţelor publice etc.)”, se arată în comunicatul transmis.

FNSF avertizează că acţiunile de protest generate de tăierea salariilor au fost declanşate de salariaţi şi se pot întinde pe o perioadă nedeterminată de timp, ceea ce poate duce la blocarea activităţii de colectare şi a activităţilor de relaţii cu publicul.

„În loc ca Guvernul României să plătească 35.000 de consultanţi fiscali nou angajaţi, cu salarii de 10.000 lei, dublu faţă de un salariat al sistemului Ministerului Finanţelor Publice, mai bine ar plăti decent cei 25.000 de salariaţi responsabili cu colectarea veniturilor statului, fiind o investiţie mai realistă, corectă şi cu efecte în timp, care ar duce la atragerea şi păstrarea personalului bine pregătit, care să poată face faţă noilor cerinţe în implementarea politicii fiscale”, se mai arată în comunicat.

„Sindicatele au făcut toate eforturile ca acest conflict să nu escaladeze, însă pasivitatea autorităţilor în a găsi soluţii i-a determinat pe salariaţi să reacţioneze necontrolat. O prelungire a acestui conflict ar pune în pericol însăşi punerea în practică a prevederilor actualului proiect al legii salarizării”, anunţă FNSF.