Universitatea din Craiova a organizat, ieri, „Zilele Educaţiei Mecatronice”, manifestare dedicată aptitudinilor şi cunoştinţelor ştiinţifice ale studenţilor care urmează astfel de cursuri. La evenimentul desfăşurat în „Sala Albastră” a Universităţii din Craiova a participat şi prof.univ.dr. Cezar Spânu, prorector al Universităţii din Craiova, care a precizat: „Mă bucur când văd peste 60 de studenţi ai unor instituţii de învăţământ superior din ţară, care vin să-şi arate capacităţile, prin lucrările pe care le vor prezenta. Noi, şi vorbesc despre Universitatea din Craiova, susţinem asemenea proiecte. Suntem lângă tinerii noştri şi cadrele didactice care îi susţin”. Manifestarea de la Craiova se bucură de prezenţa a peste 60 de tineri cursanţi ai unor instituţii de învăţământ superior din ţară: Iaşi, Bucureşti, Suceava, Timişoara, Galaţi, Cluj-Napoca, Braşov şi Craiova. La rândul său, prof.univ. dr. Dan Popescu, prorector al Universităţii din Craiova, a declarat: „Ne dorim să creştem activitatea de cercetare. De aceea, am scos 300 de posturi la concurs, pentru asistenţi, astfel încât să creştem ponderea în cercetare, deoarece avem nevoie de specialişti. De aceea, întâlnirea de astăzi se constituie, pentru noi, într-o şansă în plus de a descoperi talente, pe care l putem pune în valoare”.