Cinci doljeni cu vârste cuprinse între 24 şi 50 de ani au ajuns, miercuri, în Penitenciarul de Maximă Siguranţă Craiova, după ce au fost condamnaţi definitiv la pedepse cuprinse între 6 ani şi 6 luni şi 8 ani de închisoare pentru trafic de persoane şi trafic de minori. Cei cinci, doi dintre ei soţ şi soţie, au fost trimişi în judecată de procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Craiova pentru că au racolat mai multe tinere, unele dintre ele minore, şi le-au exploatat sexual prin parcările de TIR şi motelurile de la marginea Craiovei, dar şi din Vâlcea, obţinând în acest fel peste 10.000 de euro.
Curtea de Apel Craiova a pronunţat, marţi, sentinţa definitivă în cazul membrilor grupării de traficanţi de persoane doljeni acuzaţi că-şi exploatau victimele prin parcările de TIR şi motelurile de la marginea Craiovei, dar şi din Vâlcea. Reamintim că, poliţiştii din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate (BCCO) Craiova, împreună cu procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Craiova, cu sprijinul poliţiştilor din cadrul Serviciului Operaţiuni Speciale (SOS) Dolj, destructurau, în urma unei acţiuni desfăşurate pe 8 noiembrie 2012, o grupare infracţională specializată în comiterea infracţiunilor de trafic de persoane şi trafic de minori prin exploatare sexuală, prostituţie şi proxenetism, care acţiona în special pe raza judeţului Dolj. Mai precis, tinerele erau exploatate în moteluri de la marginea Craiovei, dar şi în localităţi din judeţul Vâlcea sau chiar în parcări, atent supravegheate de cel puţin unul dintre membrii grupării. Astfel, în baza informaţiilor deţinute, oamenii legii au descins la un motel din Craiova, iar în apropierea acestuia, în trafic, au oprit un autoturism taxi, folosit la transportul tinerelor traficate, la volanul căruia a fost identificat Grigore Zevedeanu, de 29 de ani, din comuna Bucovăţ. În maşina lui au fost găsite şi trei tinere, dintre care două minore, pe care suspectul le exploata sexual, pe raza judeţelor Dolj şi Vâlcea, după cum au precizat anchetatorii la momentul respectiv. În acelaşi timp, au fost efectuate şi două percheziţii domiciliare, la locuinţele celorlalţi membri ai grupului infracţional, respectiv Marian Ionuţ Enache, de 21 de ani, din comuna Ţuglui, şi soţii Maria şi Nicuşor Smarandache, ambii de 33 de ani, din comuna Pleşoi.
Au făcut peste 10.000 de euro din exploatarea fetelor
Potrivit anchetatorilor, din cercetările efectuate de poliţiştii Serviciului de Combatere a Traficului de Persoane din cadrul BCCO Craiova a rezultat faptul că membrii grupului au exploatat sexual, în cursul anului 2012, şase victime, unele dintre acestea fiind minore, obţinând venituri ilegale de peste 10.000 de euro din obligarea fetelor la prostituţie. Cei patru membri ai grupării au fost duşi la sediul DIICOT – Serviciul Teritorial Craiova, unde au fost audiaţi şi reţinuţi pentru 24 de ore. În sarcina suspecţilor a fost reţinută săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unui astfel de grup, trafic de persoane şi trafic de minori. O zi mai târziu, toţi cei patru au fost prezentaţi Tribunalului Dolj cu propunere de arestare preventivă, bărbaţii fiind arestaţi preventiv, în timp ce femeia a fost eliberată, cu interdicţia de părăsire a ţării, pentru că avea un copil minor.
Ulterior, în 2013, după finalizarea cercetărilor, a fost înregistrat la Tribunalul Dolj dosarul în care Grigore Adrian Zevedeanu, Nicuşor Smarandache, soţia sa, Maria Smarandache, Marian Ionuţ Enache şi Cătălin Enache (48 de ani) au fost trimişi în judecată pentru trafic de minori, iar pe 23 octombrie 2014, judecătorii au pronunţat sentinţa în dosar. Toţi cei cinci inculpaţi au fost găsiţi vinovaţi şi au fost condamnaţi la pedepse cu executare. Astfel, Grigore Adrian Zevedeanu a primit 8 ani închisoare, Nicuşor Smarandache, Maria Smarandache şi Cătălin Enache câte 6 ani şi 6 luni închisoare, iar Marian Ionuţ Enache a primit 7 ani închisoare. Cu toţii au declarat apel la Curtea de Apel Craiova, iar instanţa a pronunţat, marţi, 12 mai a.c., sentinţa definitivă. Chiar dacă instanţa a admis apelurile declarate de Zevedeanu şi Marian Ionuţ Enache şi i-a achitat pentru infracţiunea de constituire sau aderare la grup infracţional organizat (ca urmare a modificărilor aduse legislaţiei penale), le-a menţinut pedepsele primite pe fond, acelaşi lucru fiind valabil şi în cazul celorlalţi trei inculpaţi. Astfel, după pronunţarea hotărârii definitive a Curţii de Apel Craiova, poliţiştii doljeni au reuşit, în cursul zilei de miercuri, să-i prindă pe condamnaţi şi să-i ducă direct la Penitenciarul de Maximă Siguranţă Craiova pentru ispăşirea pedepselor, după cum a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj, subcomisar Alin Apostol.