Spectacolul „Rinocerii”, regizat de celebrul Robert Wilson, va avea premiera la TNC pe 2 iulie

0
91

Teatrul Naţional „Marin Sorescu” a anunţat, recent, că spectacolul „Rinocerii”, după piesa lui Eugen Ionescu, va fi prezentat în avanpremieră pe 29, 30 iunie și 1 iulie, premiera urmând să aibă loc pe data de 2 iulie. Alte două reprezentaţii vor putea fi văzute pe 3 și 4 iulie.

Marele regizor și artist vizual american Robert Wilson a venit la Naționalul craiovean, însoțit de colaboratorii săi, pe 13 ianuarie a.c., lucrând cu actorii timp de două săptămâni, şi urmează să revină pentru continuarea repetiţiilor în luna iunie. Din echipa sa fac parte dramaturgul Konrad Kuhn (Austria), creatorul de costume Jacques Reynaud (Franța), co-regizorii Tilman Haecker (Germania) și Charles Chemin (Franța), light-designerul A.J. Weissbard (Italia), video-artistul Tomek Jeziorski (Polonia) și compozitorul Adam Lenz (SUA). Este pentru prima dată când Wilson regizează în România, discuții în acest sens fiind purtate cu conducerea TNC de peste trei ani.

„Rinocerii” îi are în distribuţie pe Ilie Gheorghe, Valer Dellakeza, Claudiu Bleonţ, Valentin Mihali, Ion Colan, Mirela Cioabă, Tamara Popescu, Angel Rababoc, Nicolae Poghirc, Valeriu Dogaru, Constantin Cicort, Iulia Colan, Raluca Păun, Monica Ardeleanu, George Costea, Iulia Lazăr și Dragoş Măceşeanu. TNC a pus în vânzare și biletele, prețul acestora fiind de 50 de lei la avanpremiere, 60, 80 și 100 de lei la premiera din 2 iulie și 40, 50, 60 și 80 de lei la următoarele două reprezentații. Spectacolul este deja invitat să participe la turnee și festivaluri în Norvegia, Anglia, Polonia, Ungaria – primele țări în care va fi jucat în 2015.

Regizorul Robert Wilson – pe care Eugene Ionesco l-a numit cândva „cel mai important regizor american” – a mai fost de câteva ori în România, iar la Teatrul Național „Marin Sorescu” i s-au jucat două spectacole, în cadrul Festivalului Internațional „Shakespeare”: „Femeia mării”, de H. Ibsen, în 2008, și „Sonetele lui Shakespeare”, prezentat de „Berliner Ensemble” (Berlin), în 2012.