Craiova: Urmărit de autorităţile germane, prins de poliţiştii craioveni

0
329

În urma activităţilor specifice desfăşurate în comun de poliţişti din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale Dolj şi Secţia 6 Poliţie Craiova, în cursul zilei de ieri, a fost prins Ilie Costinel Buzoianu, de 24 de ani, din Craiova, urmărit la nivel internaţional de către autorităţile germane pentru săvârşirea infracţiunilor de furt calificat din societăţi comerciale în cursul anului 2009 pe teritoriul acestui stat.
Acesta a fost condus la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova unde s-a dispus reţinerea pentru 24 ore şi urmează ca astăzi să fie prezentat Curţii de Apel Craiova în vederea arestării şi efectuării demersurilor pentru extrădare. Bărbatul a fost introdus în arestul Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Dolj, după cum au comunicat reprezentanţii unităţii.