Inspectorii din cadrul Casei de Asigurări de Sănătate (CAS) Dolj au aplicat în ultima lună o serie de sancţiuni după ce au descoperit nereguli în cazul mai multor unităţi sanitare. Echipele de control au trecut pragul a numai puţin de 35 de furnizori de servicii medicale din judeţ, scopul fiind acela de a verifica în ce măsură sunt respectate clauzele contractuale şi legislaţia în vigoare.
Printre altele, inspectorii CAS Dolj au avut în vedere, pe parcursul acţiunilor de control, verificarea modalităţii în care se acordă serviciile medicale, corespondenţa între serviciile solicitate pentru decontare de furnizori şi cele efectuate în realitate, precum şi modul în care au fost respectate condiţiile existente la momentul evaluării.
Cu această ocazie, au fost verificaţi 13 furnizori de servicii medicale în asistenţa medicală primară, constatându-se o serie de deficienţe. Spre exemplu, au fost identificaţi pensionari care au beneficiat ilegal de prescripţii medicale în cadrul Programului pentru compensarea cu 90% a preţului de referinţă al medicamentelor pentru pensionarii cu venituri realizate numai din pensii de până la 700 de lei pe lună. Aceştia au declarat în scris că nu au alte venituri, deşi acest lucru s-a dovedit a fi fals, în cele din urmă, ei figurând în evidenţele ANAF cu alte venituri impozabile. Reprezentanţii Casei de Asigurări de Sănătate Dolj au hotărât ca, în acest caz, contravaloarea medicamentelor compensate cu 90% prescrise de medicii de familie pensionarilor care realizează şi alte venituri în afara celor din pensii să se recupereze de la persoanele care au beneficiat ilegal de compensarea suplimentară de 40%.
Cele mai multe sancţiuni, acordate medicilor de familie
Inspectorii CAS Dolj au descoperit că trei medici de familie au prescris medicamente compensate 90% fără a solicita pacienţilor declaraţii pe proprie răspundere privind veniturile realizate şi cupon de pensie. Pentru completarea incorectă şi incompletă a documentelor de evidenţă din cadrul cabinetelor medicale, furnizorii au fost sancţionaţi prin imputarea sumei reprezentând compensarea de 40% din contravaloarea medicamentelor compensate 90%.
Un alt medic de familie nu a folosit formularele tipizate obligatorii prevăzute pentru transferul pacienţilor pe lista proprie, fiind sancţionat cu avertisment scris. Tot cu ocazia controalelor din ultima lună, inspectorii CAS Dolj au constatat că patru medici de familie nu au ţinut cont de obligaţia contractuală privind respectarea protocoalelor de practică pentru prescrierea, monitorizarea şi decontarea tratamentului în cazul unor afecţiuni, elaborate de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, fiind sancţionaţi cu Avertisment scris şi cu imputarea contravalorii medicamentelor prescrise eronat.
Control la Spitalul Judeţean
Inspectorii Casei de Asigurări de Sănătate au verificat şi patru furnizori de servicii medicale în ambulatoriul de specialitate – servicii clinice. Doi dintre aceştia au raportat efectuarea unor servicii medicale clinice pentru pacienţi care erau internaţi în spital, dispunându-se măsura recuperării contravalorii serviciilor medicale clinice respective. Totodată, inspectorii CAS Dolj au descoperit că un furnizor nu a respectat protocoalele de practică pentru prescrierea, monitorizarea şi decontarea tratamentului în cazul unor afecţiuni, elaborate de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, fiind sancţionat cu imputarea contravalorii medicamentelor prescrise eronat şi cu diminuarea cu 30% a valorii punctului pentru lunile în care s-au constatat deficienţele.
Au fost verificaţi şi cinci furnizori de medicamente compensate şi gratuite în tratamentul ambulatoriu, la o farmacie constatându-se că farmacistul nu era prezent la program. Pentru nerespectarea programului de activitate declarat la CAS Dolj de către farmacist, unitatea respectivă a fost sancţionată contractual.
Controalele CAS au ajuns şi în spitale. Inspectorii au efectuat un control control inopinat la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova, pe Secţia Diabet, Boli de Nutriţie şi Metabolice, la sesizarea unui asigurat. Concluzia inspectorilor a fost că la nivel de secţie nu se eliberează la externare decontul de cheltuieli prevăzut de Ordinul Ministerului Sănătăţii nr. 1.100/2005 privind introducerea decontului de cheltuieli ce se eliberează pacientului pentru serviciile medicale primite. Reprezentanţii Casei de Asigurări de Sănătate au dispus ca unitatea sanitară să aplice metodologia prin care pacienţii internaţi beneficiază de rambursarea unor cheltuieli personale efectuate pe perioada internării în spital.