În timp ce fidelii fostului guvern nu mai contenesc cu jelitul, înştiinţându-ne cu patos că reformismul românesc pare să aibă nevoie acum, mai mult decât oricând, de o doză masivă de realism şi „opoziţia reformistă şi dreapta românească au nevoie de un nou lider” (apud Dragoş Paul Aligică), lumea îşi vede de ale ei. În Franţa, cum bine ştim, chiar astăzi, la Elysee, se instalează un nou preşedinte, socialistul Francois Hollande. Va anunţa tot astăzi, după unele surse, dacă nu mâine, componenţa unui guvern de stânga, cu un premier de stânga. Luna viitoare sunt programate alegeri legislative pentru Adunarea Naţională şi, după toate semnalele, socialiştii iau cu asalt şi şanse circumscripţiile din întreaga ţară. Deţin, deja, majoritatea absolută la Senat, au câştigat alegerile municipale, regionale şi departamentale, „înroşind” harta Franţei. Ce aduce nou Francois Hollande la întreaga filosofie economică a Uniunii Europene? Nimic altceva decât necesitatea vitală a creşterii economice, fără de care nu se poate concepe o austeritate economică lipsită de orice azimut. Fost consilier prezidenţial în chestiuni economice al lui Francois Mitterrand, profesor de economie din 1988 până în 1991 la Institutul de Studii Politice, magistrat al Curţii de Conturi, membru al Consiliului de Administraţie la Institutul de Relaţii Internaţionale şi Strategice, cu consistente preocupări în domeniul economic, nimeni nu pune la îndoială că Francois Hollande chiar înţelege mecanismele macroeconomice, ştie ce vorbeşte şi vorbeşte ce ştie. Ce se întâmplă în Franţa, unde stânga detronează dreapta, poate şi datorită erodării acesteia, dacă nu şi lipsei de soluţii, avem cunoştinţă. Dar în Germania? Duminică, în Rhenania de Nord-Westfalia, conservatorii au suferit cea de-a noua înfrângere electorală, în faţa social-democraţilor, Hannelore Kraft fiind realeasă în fruntea landului, un bastion tradiţional al stângii. Contracandidatul său, ministrul Mediului, Norbert Rottgen, era considerat de presă „fiul preferat al Angelei Merkel”, discursul său fiind calchiat pe al cancelarului german. „Spuneţi nu politicii datoriilor a SPD (social-democraţii) şi Verzilor. Ne vom bate pentru ca impozitele voastre să nu fie vărsate în sacul fără fund al Uniunii Europene, nici să finanţeze promisiunile electorale din Franţa”. Angela Merkel nu s-a aşteptat la această nouă înfrângere, într-un moment în care, mai mult ca oricând, avea nevoie de susţinerea opiniilor sale, pentru menţinerea liniei de austeritate faţă de Franţa şi Grecia. În Germania, alegerile parlamentare vor avea loc în toamna anului viitor. Se afirmă că austeritatea este aprobată de 59% dintre germani. Evoluţiile internaţionale anunţă o perioadă grea la orizont, dar asta nu înseamnă că „dreapta” are soluţiile ideale la îndemână şi stânga este inertă la măsurile reformiste. Rămâne de urmărit sagacitatea liderilor europeni de stânga. Cât priveşte dreapta românească, altoită miciurinist, cu ani în urmă, de Valeriu Stoica, să fim serioşi. A produs doar durere şi o hemoragie a banului public fără precedent.
