Magistraţii Tribunalului Bucureşti au admis, ieri după-amiază, recursul formulat de procurori împotriva deciziei de săptămâna trecută a Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti, prin care s-a admis eliberarea provizorie pe cauţiune a lui Dinel Nuţu (fost Staicu). În aceste condiţii, afaceristul craiovean rămâne, în continuare, în arest. Tribunalul Bucureşti a hotărât, de asemenea, ca suma depusă de apărătorul lui Dinel Nuţu drept garanţie să-i fie restituită.
Reamintim că, pe 10 mai a.c., magistraţii Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti au admis cererea de liberare provizorie pe cauţiune a lui Dinel Nuţu (Staicu) şi au decis punerea sa în libertate. Avocatul lui Dinel a depus o garanţie de 50.000 de euro la Trezoreria statului drept cauţiune şi a prezentat instanţei dovada achitării sumei respective. Procurorii au declarat însă recurs, care a fost admis astăzi de Tribunalul Bucureşti. Dinel Nuţu este judecat, alături de alte opt persoane, într-un dosar în care este acuzat de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni, în cazul prejudicierii SNTGN Transgaz Mediaş.