Neagoe: “Sper să batem Rapid şi să le facem fanilor un Paşte fericit”

0
717

Antrenorul Eugen Neagoe (55 de ani) şi mijlocaşul Alexandru Mateiu (33 de ani) au prefaţat derby-ul cu Rapid, programat duminică, de la ora 21.00, pe stadionul „Ion Oblemenco”. “Geană” apreciază că Rapidul are un stil de joc defensiv şi este periculoasă pe contraatac.

„Chiar este un derby, dacă ne gândim la istorie, două echipe foarte frumoase, cu istorie. Noi avem mai mulţi suporteri, dar şi Rapid este o echipă frumoasă, este susţinută de tot stadionul acasă. Rapid are jucători valoroşi, cu mare experienţă, se închide destul de bine, nu are un joc ofensiv formidabil, să iese peste adversar, a jucat foarte închis, tactic, sunt periculoşi când recuperează mingea. Mi-aş fi dorit ca acest joc să conteze pentru primul loc, dar contează şi în acest moment, nu este nimic pierdut, noi credem în valoarea echipei, aşa cum şi ei cred şi îşi doresc să câştige. Rămâne de văzut, sperăm să fim mai inspiraţi decât am fost la ultimul joc, unde nu ne-a atins obiectivul, am pierdut la Constanţa, nici jocul nu a fost cum ne-am dorit noi. Jucătorii au fost dezamăgiţi, dar au trecut peste şi s-au pregătit bine, sunt conştienţi de valoarea lor şi cred că vom arăta mult mai bine decât la ultimul joc. Trebuie să fim mai concentraţi, să avem o atitudine şi mai bună, fiindcă este un joc foarte important pentru noi şi ne dorim să câştigăm. Revine Screciu, nu ne vom putea baza pe Bancu, Vătăjelu şi Işfan. Fac apel către suporteri să vină în număr cât mai mare alături de noi, să fie convinşi că vom face tot ce depinde de noi să-i mulţumim şi să le facem un Paşte fericit tuturor, şi celor care vor veni la stadion şi celor care nu vor fi prezenţi” a declarat Eugen Neagoe.

„Este un derby, va fi un meci frumos, greu pentru noi, dar sperăm să fim într-o formă bună şi să câştigăm. Rapid a făcut un campionat bun, merită locul în play-off. Mister ne-a dat încredere după eşecul de la Farul, ne-am pregătit bine. De Paşte, ne dorim să fie cât mai multă lume alături de noi şi să ne bucurăm împreună de victorie” a spus Alexandru Mateiu.

În 1989, Eugen Neagoe marca decisiv pentru victoria Universităţii Craiova în Giuleşti, iar Rapid pica în eşalonul secund. În 2015, Alexandru Mateiu şi Nuno Rocha întorceau rezultatul, tot pe vechiul Giuleşti, după ce Daniel Niculae deschisese scorul, iar Rapidul ajungea din nou în liga a doua.