Revoluţionarii din “Blocul Naţional al Revoluţionarilor 1989”, întâlnire, la Bucureşti, cu autorităţile

0
2299

Azi, 15 Aprilie 2022, la sediul Secretariatului de Stat pentru Revoluționari din România a avut loc o întâlnire între Ministrul Secretar de Stat , Leulescu Irina, șef Departament Juridic și șef Departament Relații cu Revoluționarii, domul Ionuț Constantinescu, și reprezentanții Blocului Național al Revoluționarilor – BNR’ 89, conduși de Dorin Lazăr Maior – Președinte, Costache Niculae – Președinte coordonator zone, Milea Ionel – Președinte Zona 5 Transilvania, Marian Trandafirescu – Președinte Zona 7 Oltenia, și Flori Maior –Secretar General Coordonator B.N.R.’89. Au fost discuţii ample, care vor continua, astfel încât revoluţionarii di 1989 să beneficieze de toate drepturile legale.

BNR ’89, prin președintele Dorin Lazăr Maior a expus punctele de vedere pe care Blocul Național al Revoluționarilor le-a hotărât să fie expuse la întâlnire.

1.Respectarea Legii Nr.341 în litera și spiritul ei.

2.Punerea în plată urgentă a luptătorilor remarcați prin fapte deosebite și acordarea indemnizațiilor având în vedere salariul mediu brut pe economie.

3.Acordarea de medicamente și tratamente conform Legii, pentru toți revoluționarii.

4.Acordare foi de drum împreună cu cartela de metrou în număr de 12 călătorii dus-întors. Membrii delegației, prin vocea lui Dorin Lazăr Maior, au cerut ca din Consiliul Consultativ al Revoluționarilor să facă parte și membrii BNR’89 care nu au fost cooptați încă. “Un lucru îmbucurător pentru toți cei prezenți a fost că Doamna Ministru Secretar de Stat a acceptat ca toți cei prezenți la această întâlnire să facă parte din Colegiul Consultativ. S-a stabilit , de asemenea,  ca BNR ’89 să înainteze o lista de propuneri și cu alți membrii BNR ’89 care să facă parte din Consiliul Consultativ. De comun acord, părțile au stabilit că vor continua aceste întâlniri și pe viitor. Chemăm pe toți revoluționarii din România să ne unim pentru respectarea idealurilor Revoluției și adevărului istoric”, a precizat Dorin Lazăr Maior.