Liberalii dojeni vor gratuite pentru studenți și pensionari pe mijloacele de transport în comun

0
738

O conferință de presă fulger, la sediul PNL Craiova, susținută de doi consilieri locale, Teodor Sas și Adriana Ungureanu, alături de un parlamentar doljean, Nicolae Giugea, a pus pe tapet mai multe subiecte de interes local. S-a readus astfel în discuție gratuitatea pensionarilor și studenților în mijloacele de transport în comun, precum și necesitatea susținerii ședințelor de CLM  în persoană. S-a discutat și despre  situația de la CSM Craiova, dar și despre faptul că de ani buni, acest club nu are niciun rezultat, deși primește bani mulți de la buget.

Consilierul municipal Teodor Sas a afirmat că toți cosilierii liberali au solicitat la Primărie o situație privind expertiza și încadrarea în clasele de risc seismic ale școlilor și spitalelor aflate în administrarea Primăriei Municipiului Craiova. Totodată, el s-a mai referit și la RAT Craiova care face obiectul mai multor hotărâri de CLM. Liberalii mai cer și autobuz pe traseul care face legătura dintre Bariera Vâlcii, Spitalul Județean și Parcul “Nicolae Romanescu”. Traseul este solicitat de ani de zile de locuitorii din Bariera Vâlcii, dar Primăria îi ignoră.

”Noi am cerut ca atât pensionarii cu pensie sub 2.500 de lei, cât și studenții care sunt înmatriculați la o instituție de învățământ superior să aibă gratuitate pe mijloacele de transport în comun. Astăzi se supune la vot acordarea de gratuitate pentru pensionarii cu pensie sub 1750 lei și reducerea cu 50% pentru cei cu pensii peste 1750 de lei. Nimic însă despre studenți” a declarat consilierul liberal. El a mai adăugat că, în același timp, RAT Craiova va scumpi biletul. ”Decizia este susținută economic, dar, dacă Primăria ar fi acordat subvenția pe care noi am susținut-o, atunci RAR ar fi avut fondurile ncesare pentru a păstra biletul la valoarea de până acum” a spus Teodor Sas.

Adriana Ungureanu, consilier local din partea PNL, a prezentat situația de la CSM Craiova, susținând că, de ani buni, acest club nu are niciun rezultat, deși primește bani mulți de la buget. ”În 2021, prevederea bugetară a fost de 12 milioane și după rectificare s-a încheiat cu peste 14 milioane de lei. În 2022 prevederea bugetară a fost de 14 milioane, iar după rectificare s-a încheiat cu 16,8 milioane”. Adriana Ungureanu a mai spus că, deși s-a creat o secție de marketing care să aducă oameni la sală, Sala Polivantă este mai mult goală. “Asta pentru că nu există performanță, iar oamenii vin în momentul în care echipele au rezultate”.

Deputatul Nicolae Giugea, a  declarat în cadrul aceleiași conferințe de presă că municipiul Craiova are unul dintre cele mai ridicate grade de mortalitate cauzată de poluare, subliniind faptul că spațul verde s-a redus în ultimii 10 ani cu 30%.

”S-a tăiat subvenția la căldură. De ce? E un întreg joc aici. În ultimii 10 ani nu s-a reabilitat niciun metru din conductele de rețea de termoficare. Care e soluția  adminstrației? Să îi convingă pe craioveni să se debranșșeze și să își instaleze centrale de apartament. Asta în condițiile în  care normele europene descurajează instalarea de centrale de apartament din cauza poluării…Ar fi trebuit intabulat tot ce însemnă spațul verde. Dar primăria a preferat să păstreze haosul, pentru a promova anumite interese imobiliare…Alimentarea cu apă este subdimensionată iar rețeaua de termoficare este la pământ. Când s-a tăiat subvenția la căldură, era în plină desfășurare o licitație de 3 milioane de euro pentru spațiile verzi. S-a ajuns ca pe vremea lui Ceaușescu, atunci când românilor li s-a spus să mai ia o haină pe ei iarna.”, a spus Nicolae Giugea.