Craiova: În arest după ce a vrut să mituiască 3 poliţişti de la Rutieră cu 500 lei

0
351

DCF 1.0

Ofiţeri de poliţie judiciară ai Serviciului Judeţean Anticorupţie (S.J.A.) Dolj, sub coordonarea procurorului desemnat din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, au organizat şi realizat în cursul zilei de ieri, 14 martie a.c., prinderea în flagrant a lui Vecea G., de 44 ani, din municipiul Craiova, în timp ce oferea suma de 500 lei unui echipaj format din trei lucrători de poliţie din cadrul Biroului Rutier al Poliţiei Municipiului Craiova. În schimbul banilor, poliţiştii ar fi trebuit să nu-l sancţioneze contravenţional şi să nu dispună măsura complementară de reţinere a plăcuţelor cu numere de înmatriculare şi a certificatului de înmatriculare, întrucât autovehiculul pe care îl conducea, cu numere de Suedia, nu poseda asigurare pentru răspundere civilă auto, iar inspecţia tehnică periodică (ITP) era expirată.

În fapt, la data de 14.03.2017, în jurul orei 21,10, Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Dolj a sesizat D.G.A. – S.J.A. Dolj cu privire la faptul că unui echipaj format din trei agenţi de poliţie i s-a promis, în mod repetat, o sumă de bani, apoi direct 500 de lei de către conducătorul auto, în scopul de a nu fi luate măsurile legale ce se impuneau. Poliţistii au refuzat categoric oferta şi, întrucât persoana depistată insista în oferirea sumei de bani, s-a dispus organizarea şi realizarea activităţii de prindere în flagrant, Vecea G. fiind prins  imediat după ce, în sediul poliţiei rutiere, a oferit cei 500 de lei, în scopul precizat. Suspectul a fost condus la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, în vederea continuării cercetărilor sub aspectul săvârşirii infracţiunii de dare de mită, iar în urma probelor administrate procurorul de caz s-a dispus reţinerea pentru o perioadă de 24 ore, urmând ca în cursul zilei de azi să fie prezentat Tribunalului Dolj cu propunere de arestare preventivă.