Afacerea Valbuena: Pentru Manuel Valls, condiţiile revenirii lui Benzema “nu sunt întrunite”

0
369

După ministrul francez al Sporturilor, Patrick Kanner, a fost rândul premierului Manuel Valls să estimeze că, deocamdată, condiţiile revenirii lui Karim Benzema la reprezentativa de fotbal a Franţei “nu sunt întrunite”. În acelaşi timp, “este decizia Federaţiei franceze de fotbal şi a selecţionerului”, a admis prim-ministrul. Ministrul Sporturilor estimase anterior că “charta deontologică semnată de jucători trebuie respectată”. Didier Deschamps, selecţionerul  “Albaştrilor” are, din acest punct de vedere, o problemă. Justiţia franceză a ridicat, vineri, controlul judiciar asupra lui Karim Benzema în afacerea “sex-tape”, care interzicea întâlnirea jucătorului cu coechipierul său de naţională, Mathieu Valbuena  “o primă etapă”, potrivit Federaţiei franceze de fotbal, care permite acum convocarea atacantului star în echipa Franţei, pentru Euro 2016, care se desfăşoară între 10 iunie şi 10 iulie. Balonul este acum în terenul preşedintelui FFF, Le Graet, care a condiţionat convocarea lui Benzema de evoluţia situaţiei judiciare, după ce anterior declarase că jucătorul nu este selecţionabil. Chestiunea convocării lui Karim Benzema, actualmente accidentat, nu se pune pentru cele două proxime partide amicale de la sfârşitul lunii martie. Reamintim că, în partida inaugurală a Euro 2016, echipa Franţei întâlneşte reprezentativa României.