Poliţişti din cadrul Biroului Rutier Craiova au acţionat, vineri, pe linia prevenirii accidentelor de circulaţie generate de traversarea străzii de către pietoni prin alte locuri decât cele prevăzute cu indicatoare rutiere şi marcaj. Oamenii legii au constatat şi aplicat 110 sancţiuni contravenţionale de peste 7000 lei, dintre care 58 amenzi au fost aplicate pietonilor pentru traversări neregulamentare. De asemenea, poliţiştii rutieri au reţinut în vederea suspendării şi 6 permise de conducere pentru diferite abateri comise de şoferii craioveni, după cum au precizat reprezentanții IPJ Dolj.