Echipa FC Podari, ocupanta locului secund în Liga a IV-a Dolj, a anunţat că s-a despărţit de antrenorul Marian Bâcu, în locul acestuia urmând să fie numit un alt tehnician . Demiterea s-a produs după eşecul din derby-ul campionatului, 0-1 în deplasare cu Dunărea Calafat, în week-end-ul trecut. Podariul va juca sâmbătă, în etapa a 22-a, în deplasare, cu echipa Consiliului Judeţean Dolj.