Retragerea licenţei pentru televiziunile care incită la revoltă contra instituţiilor statului

0
344

Deputatul PDL Marius Spânu(foto) propune, pentru evitarea derapajelor din spaţiul audio-vizual, retragerea licenţei de emisie sau penalizare cu 15% din cifra de afaceri pentru posturile de televiziune care instigă la revoltă împotrivă instituţiilor statului, notează „Gândul”. Pentru sancţiunile minore, dar repetate, Spânu vrea creşterea cuantumului amenzilor. Propunerea numărul doi constă în sancţiuni mai dure în ceea ce priveşte emisia: „Oprirea emisiei timp de trei ore şi difuzarea sancţiunii pe ecran, de ce s-a luat această decizie. Nu zece minute în perioada de prime-time, ci trei ore şi, eventual, repetare chiar săptămânală”. Pentru faptele foarte grave, democrat-liberalul spune că „poate nu ar fi greşit să revenim pe sancţiunea financiară şi să încercăm, ca în alte state europene, sancţiuni punitive (…) care pot fi duse la amenzi de până la 10%-15% din cifra de afaceri a postului respectiv de televiziune. Există şi o altă sancţiune prevăzută în actualul cod al audio-vizualului şi anume reducerea sau chiar retragerea licenţei de emisie pentru nişte fapte grave şi repetate”.